Guvernul a adoptat rectificarea bugetară pentru anul 2019. Bugetul pentru pensii, alocaţii şi indemnizaţii a fost suplimentat

Guvernul a adoptat în ședința de joi proiectul de ordonanță de urgență cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019 și cel pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat că deficitul bugetar estimat a fost majorat de la 4,3 la 4,4% în urma apariției unor cheltuieli suplimentare la Educație și Sănătate.

Ministerul Finanțelor a anunțat că a fost suplimentat bugetul pentru decontarea concediilor medicale cu 1,2 miliarde de lei.

Am mai vorbit despre cifrele din rectificarea bugetară, dar cred că este foarte bine să știți unde se duc acești bani, de ce a trebuit să suplimentăm partea de cheltuieli, pentru că altfel companiile din sectorul privat, cetățenii, persoanele fizice și pensionarii nu și-ar fi primit banii pe care îi meritau.

Am suplimentat plățile pentru decontarea concediilor medicale cu 1,2 miliarde de lei. Nu au mai fost bani în buget în ultimele patru luni de zile pentru plata acestor concedii. Nu au mai fost bani în buget în ultimele patru luni de zile pentru plata acestor concedii medicale.

Știți bine că la TVA am făcut deja două plăți și până la finalul anului ne asigurăm că toate companiile vor primi TVA-ul, celor care au avut controale și raport favorit”, a anunțat Florin Cîțu, citat de Mediafax.

Executivul a alocat încă 1,8 miliarde de lei pentru proiectele din PNDL.

Facem o suplimentare cu 1,8 miliarde de lei pentru plata facturilor pentru companii care au efectuat proiecte aferente programului PNDL. Asta este partea pentru sectorul privat. Nu este normal ca sectorul privat să fie cel care susține iresponsabilitatea guvernului precedent. Sunt aici companii care, dacă nu ar fi primit acești bani, una dintre ele chiar ar fi intrat în faliment“, a subliniat Cîțu.

Executivul a suplimentat cu două miliarde de lei bugetul pentru acordarea pensiilor, alocațiilor de stat și indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap.

„Am suplimentat cu două miliarde de lei pentru plată până la finalul anului a drepturilor de asistență socială. Bani care nu erau incluși în buget. Vorbim de pensii, alocații de stat pentru copii, indemnizații pentru persoane cu handicap, pentru persoane aflate în concediu de creștere a copilului etc. Vă dați seama că acești bani nu erau incluși în buget și acești oameni nu și-ar fi primit banii”, a mai spus Citu.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!