Ministrul Agriculturii vrea să colaboreze cu Vietnam la un vaccin pentru pesta porcină africană

Ministerul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat, luni, că vrea să trimită un grup de cercetători români în Vietnam, acolo unde, potrivit presei internaționale, a fost testat cu succes un vaccin împotriva pestei porcine.
Ministrul Agriculturii a anuntat, în cadrul unui briefing de presă, că cercetătorii ar urma să colaboreze cu cei din Vietnam la obținerea unui vaccin împortriva acestui virus.
Mă preocupă foarte mult acest lucru, motiv pentru care chiar astăzi am dat drumul la o scrisoare către ministrul din Vietnam să îl rog să intrăm cu câțiva cercetători din România, foarte bine pregătiți, care să colaboreze și să putem ajunge să realizăm (un vaccin -n.red). Sunt convins că acest lucru va fi posibil, pentru că pe data de 15 aprilie noi am încheiat un memorandum, atât ANSVSA cât și MADR, cu Ministerul Agriculturii din Vietnam și pe această direcție științifică de colaborare, să lucrăm împreună pentru a ajunge cât mai repede în posesia acestui vaccin“, a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, împreună cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și Academia de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu-Sisești” (ASAS) va fi constituit un grup gata să plece in Vietnam.

Astăzi am vorbit cu colegii că este necesar să intrăm imediat în dispozitivul acesta de lucru. Cu ANSVSA și ASAS să facem repede un colectiv pentru a vedea cum putem ajunge la o înțelegere de colaborare, în așa fel încât să ne putem aduce și noi aportul“, a mai spus Daea.

Vietnam a anunțat, recent, că a avut succes cu crearea unui vaccin împotriva pestei porcine africane, care afectează fermele din statul asiatic și a determinat sacrificarea a aproximativ 10% din efectivele sale de porcine, transmite Reuters.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!