OUG pe referendum a fost publicată în Monitorul Oficial. Modificările asupra cvorumului au dispărut

Ordonanţa de urgenţă pe referendum, adoptată miercuri de Guvern, a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial. Din actul normativ au dispărut, însă, modificările propuse de Autoritatea Electorală Permanentă pentru pragul de prezenţă necesar pentru validarea referendumului.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, Ordonanţa de urgenţă care vizează modificarea legislaţiei electorale la alegerile europarlamentare şi referendumul din 26 mai.

Din ordonanţă au dispărut modificările legate de cvorumul de prezenţă. Astfel, prevederile Legii în vigoare rămân valabile, respectiv referendumul va fi valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente, şi nu în Registrul electoral aşa cum prevedea propunerea AEP.

În Legea 3/2000 privind organizarea referendumului care este în vigoare sunt precizate următoarele: „Articolul 5 (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente”.

Autoritatea Electorală Permanentă publicase pe site, miercuri, o variantă actualizată a ordonanţei de urgenţă, în care era eliminat articolul care obliga autorităţile publice de a nu se pronunţa în campania pentru referendum sau pentru alegerile electorale în favoarea sau defavoarea subiectului. Totodată actul normativ al AEP propunea ca referendumul să fie valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în Registrul electoral la data votării. De asemenea, o altă schimbare viza: „Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi în Registrul electoral la data votării”.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!