PROIECT: Noi beneficii pentru persoanele cu dizabilități

Parlamentarii vor să acorde o serie de beneficii suplimentare persoanelor cu dizabilităţi, precum bilete gratuite la avion, credite speciale pentru locuinţe, mai mulţi asistenţi personali sau bani pentru facturi.

Modificările sunt introduse într-un proiect de lege iniţiat atât de parlamentari de la putere, cât şi din opoziţie, deci cu mari şanse de succes.

Iniţiatorii arată că, în prezent, există carenţe la legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, precum accesul limitat la clădiri civile şi spaţiu urban, la sistemul de transport public şi că legislaţia actuală nu defineşte şi implicit nu tratează asigurarea mobilităţii personale a persoanelor cu handicap prin măsurile necesare. De asemenea, iniţiatorii susţin că serviciile sociale specializate de zi, adaptate nevoilor, la care ar trebui să aibă acces persoanele cu dizabilităţi, sunt într-un număr extrem de redus şi dispersate geografic neunitar. 

Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la finele anului 2017, de 797.104, reprezentând 3,59% din populaţia României, conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi (ANPD). Din total, 779.066 persoane (97,74%) se aflau în îngrijirea familiilor şi-sau trăiau independent şi 18.038 persoane (2,26%) se aflau în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoane adulte cu dizabilităţi. Numărul persoanelor cu handicap grav reprezenta 38,13% din total, cele cu handicap accentuat 50,62%, iar cele cu handicap mediu şi uşor 11,24%. 

Continuarea articolului, pe adevărul.ro.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!