Președintele PMP: „Votul meu şi al colegilor din PMP va merge spre Klaus Iohannis”

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat că împreună cu colegii săi de partid vor vota pentru Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, excluzând varianta unui boicot.

Nu pot spune decât ceea ce am spus și în primul tur al alegerilor prezidențiale și îmi pare rău că nu am avut o dezbatere serioasă în al doilea tur între primii clasați.

PSD-ul merita prezentat așa cum este astăzi la vârf, cu Viorica Vasilica Dancilă candidat în finala prezidențială.

Pentru mine, democrația înseamnă multă, foarte multă dezbatere și luptă pentru idei, de aceea îmi doream această confruntare. Nu a fost, dar dincolo de acest lucru există o realitate. Duminică trebuie să votăm.

Așa că votul meu și al colegilor mei va merge spre Președintele Klaus Iohannis, nu putem boicota, nu avem voie să stăm acasă, trebuie să mergem și să votăm împotriva PSD, împotriva mediocrității din politică”, a precizat Eugen Tomac, în postarea sa de pe pagina de socializare.

Tomac subliniază că nu există decât o singură opţiune pentru membrii PMP la votul din 24 noiembrie.

În această finală nu există un rău mic sau mai mare, pur şi simplu nu există decât o singură opţiune. Un vot raţional pentru o Românie care să rămână ataşată valorilor euro-atlantice”, a precizat președintele PMP.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!