Purtătorul de cuvânt al CNAS: „Toți pacienții SUNT ȘI POT FI îngrijiți, chiar și cu sistemul informatic TEMPORAR offline”

Purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, explică, printr-o postare pe pagina sa de socializare, declaraţia despre oamenii care “mor oricum, şi cu sistem, şi fără sistem”.

Acesta susţine că a dat zeci de interviuri şi că “se întâmplă să şi oboseşti”. Adaugă că a reacţionat “total nepotrivit și lipsit de empatie” pentru că i s-a părut revoltătoare “speculaţia” jurnalistului care îl intervieva.

Am greșit. Mi s-a părut atât de revoltătoare speculația jurnalistului că din cauza blocajului temporar al platformei online ar putea muri oameni, încât am reacționat într-un mod total nepotrivit și lipsit de empatie. Pentru cine are răbdarea să asculte declarația mea va înțelege mai bine.

În ultimele 17 zile, am explicat situația de multe de ori și am dat zeci de interviuri. Se poate întâmpla să obosești și să greșești. Îmi pare rău.

Dincolo de asta, avem o mare responsabilitate față de sănătatea oamenilor și modul greșit în care m-am exprimat și s-a interpretat nu trebuie să afecteze informația că blocajul platformei online NU impactează sănătatea oamenilor. Toți pacienții SUNT ȘI POT FI îngrijiți, chiar și cu sistemul informatic TEMPORAR offline”, a transmis Daniel Osmanovici.

Într-o intervenţie la RFI, purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, a declarat că medicii pot înregistra în offline toate operațiunile medicale, urmând ca după repornirea sistemului aceste operațiuni să fie înregistrate oficial. Întrebat în legătură cu situaţia în care, în această perioadă de blocaj, ar muri oameni din cauza lipsei serviciilor medicale, purtătorul de cuvânt al CNAS declară, scuzându-se dacă este cumva cinic, că ”oamenii mor oricum, și cu, și fără sistem”.

Acum dacă a picat sistemul se întâmplă cele mai mari nenorociri de pe planeta Pământ în România?”, a spus Daniel Osmanovici.

Pacienții reclamă că ”numai bolnavii în stare gravă mai beneficiază de serviciile medicilor de familie, care oricum riscă să plătească din buzunar operațiunile pe care le fac fără a le putea valida în sistem”. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care conform ministrului Sănătății este responsabilă de funcționarea sistemului, se scuză și spune că face toate eforturile pentru a reporni sistemul. ”Mâine, 18 iulie, va fi o primă tentativă de restartare a programului”, a mai declarat la RFI ROMÂNIA purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici.

Platforma online care gestionează cardurile naţionale de sănătate este blocată pentru a 17-a zi consecutiv.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!