Academia de fotbal Victoria 2010 pregătește 150 de copii și juniori pentru sportul de performanță!

Academia de fotbal Victoria 2010 a fost înființată în urmă cu 15 ani și se afirmă ca un club sportiv dedicat copiilor și juniorilor. Prin proiecte precum „Pasiunea este totul”, și sub deviza ”Împreună investim în viitor”, clubul îmbină fotbalul cu valori esențiale pentru dezvoltarea tinerilor: caracter, disciplină, spirit de echipă și bucuria mișcării.

La Academia de fotbal Victoria 2010 activează în prezent peste 150 de sportivi, în cadrul a 7 grupe de vârstă și pregătire. Principiul după care funcționează școala sportivă este acela că Academia reprezintă mai mult decât fotbal. Academia Victoria 2010 înseamnă o comunitate unde se clădesc caracterul, disciplina, spiritul de echipă și bucuria de a face mișcare.

Academia Victoria 2010 își desfășoară activitatea pe terenul bazei sportive ”Electromagnetica”, din sectorul 5, București. Principalul campionat în care activează grupele academiei este cel al Asociației Municipale de Fotbal București, care este afiliată Federației Române de Fotbal.

În calitate de sponsor principal al Academiei Victoria 2010, Augustin Stoica, președintele AIS Grup, cu o experiență de peste 35 de ani în domeniul medical, sprijină activ educația pentru sănătate în sport, susținând grupele variate de vârstă și programe menite să cultive mișcarea responsabilă și mișcarea preventivă la nivelul comunității.

”Sportul corect practicat poate fi una dintre cele mai bune forme de prevenție. Implicarea în dezvoltarea copiilor contribuie de fapt la o inițiativă ce transcende fotbalul în sine… Este vorba despre ceva mult mai important: formarea unor tineri echilibrați, disciplinați și motivați!”, spune Augustin Stoica, președintele AIS Grup și sponsor principal al Academiei de Fotbal Victoria 2010 București.

“Sponsorul nostru principal susține cantonamentele, participarea la competiție și ne asigură echipamentul. Pe lângă acestea, copiii defavorizați, fără posibilități financiare, sunt bineveniți la academie și sprijiniți în activitatea sportivă. Dar implicarea lui Augustin Stoica, în calitate de sponsor principal, nu se măsoară doar în resurse, ci în modul în care inspiră copiii și întreaga comunitate să creadă în valori precum disciplină, respect și pasiune pentru sport. Pentru noi, Augustin este mai mult decât un sponsor, este un adevărat mentor pentru generațiile viitoare!” a declarat Marius Mihai, coordonator al Academiei Victoria 2010.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!