Consiliul de Administrație al Fundației Alexandrion a decis numirea vicepreședintului Academiei Române, profesorul Răzvan Theodorescu, în funcția de președinte executiv al juriului instituit pentru decernarea Premiilor Constantin Brâncoveanu pentru anul 2019.
La aceeași reuniune s-a decis cooptarea în juriu a academicianului Dumitru Radu Popescu și a regizorului Grigore Gonța.
Astfel, componența juriului de decernare a premiilor Constantin și Matei Brancoveanu pentru anul 2019 va fi următoarea:
- Acad. Dan Berindei – președinte;
- Acad. Răzvan Theodorescu – președinte executiv;
- Prof. Andrei Marga – vicepreședinte;
- Acad. Dumitru Radu Popescu;
- Prof. univ. dr. Mihai Retegan;
- Prof. dr. arh. Marian Moiceanu, rectorul UAUIM;
- Prof. univ. dr. Grigore Gonța;
- Stefan Râmniceanu – artist plastic;
- Magda Mihăilescu, critic de film;
- Sorina Goia, critic muzical, redactor șef Radio România Muzical;
- Dumitru Constantin, secretarul juriului.
“Fundația Alexandrion a fost înființată ca urmare a numeroaselor activităţi filantropice desfăşurate de firmele din cadrul Alexandrion Group. Astfel, proiectele de responsabilitate socială ale companiei au fost preluate şi au început să fie desfăşurate sub umbrela Fundaţiei Alexandrion de peste 20 de ani.
Cele mai importante demersuri ale Fundației, legate de sfera culturală sunt Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, ajunsă în 2018 la cea de-a cincea ediție, Gala Premiilor Matei Brâncoveanu, ajunsă la a patra ediție și Gala Internationala a Premiilor Constantin Brâncoveanu care in 2018 a avut ediția inaugurală la New York Public Library”, a declarat președintele Fundatiei Alexandrion, Nawaf Salameh.
Sursa: superprofit.ro