Modificări aduse structurii anului școlar 2019-2020

Elevii nu vor mai avea parte de vacanţa intersemestrială din luna februarie, potrivit unui anunţ al Ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Astfel, vacanţa de iarnă va dura între 21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020 şi va avea o durată de 3 săptămâni, fiind şi vacanţă intersemestrială.

Potrivit mediafax, semestrul I va avea 15 săptămâni de cursuri, dispuse în perioada 9 septembrie 2019-20 decembrie 2019, iar în perioada 26 octombrie-3 noiembrie 2019, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

Vacanţa de iarnă va dura între 21 decembrie 2019 şi 12 ianuarie 2020 şi va avea o durată de 3 săptămâni, fiind şi vacanţă intersemestrială, evitându-se astfel, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, fragmentarea accentuată a anului şcolar.

Semestrul al II-lea va avea 20 de săptămâni de cursuri, dispuse în perioada 13 ianuarie 2020 – 12 iunie 2020. Vacanţa de primăvară va fi în perioada 4 aprilie 2020 – 21 aprilie 2020, apoi elevii revin la cursuri pe 22 aprilie până pe 12 iunie 2020.

Pentru clasele de finalizare a învăţământului liceal, anul şcolar va avea 33 de săptămâni de cursuri şi se va încheia pe 29 mai 2020.

Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar va avea 34 de săptămâni de cursuri şi se va încheia pe 5 iunie 2020.

Ministrul Educației Naționale a anunțat, de asemenea, că elevii claselor a VII-a vor susţine Simularea Evaluării Naţionale, în perioada 11 – 13 martie 2019, introducerea simulării fiind justificată de rezultatele slabe de la Evaluarea Naţională.

Astfel, în perioada 11 -13 martie şi elevii claselor a VII -a vor susţine simularea Evaluării Naţionale.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!