Grupul Financiar Banca Transilvania – prin ERB Retail Services – si Flanco dau startul unui parteneriat strategic care pentru clienți înseamnă soluții de finanțare în vederea achiziționării de produse electro-IT. Clienții primesc răspuns privind acordarea finanțării în maxim 10 minute, în magazinele Flanco și pe flanco.ro.
Compania ERB Retail Services a fost achiziționată de Banca Transilvania odată cu Bancpost, în anul 2018, iar acum se afla în etapa de integrare în BT Direct, instituția de consumer finance a Grupului Financiar Banca Transilvania. Cele două instituții vor fuziona în prima parte a acestui an. Flanco este unul dintre cei mai mari retaileri electro-IT din România, activ în 96 de orașe cu 135 de magazine și cu o puternică prezență online prin flanco.ro, care se numără printre cele mai mari magazine online din țară.
“Datorită acestei colaborări, vom fi prezenți cu oferte avantajoase de finanțare rapidă în magazinele Flanco din toată țara, dar și în magazinul online flanco.ro. Consultanții de vânzări Flanco din magazine sunt pregătiți să ofere clienților soluții personalizate atât prin prisma experienței vaste pe care o au, cât și a produselor financiare oferite de ERB Retail Services: variate, cu costuri transparente și beneficii suplimentare. Practic, în 10 minute clienților Flanco li se poate aproba finanțarea care li se potrivește pentru produsele cu care doresc să plece din magazin” afirmă Alexandru Andrei, Director Comercial, ERB Retail Services.
”Misiunea Flanco, de a face viețile oamenilor mai ușoare și mai frumoase prin intermediul tehnologiei, ar fi mult mai greu de realizat fără partenerii noștri de servicii financiare. Suntem bucuroși că am regăsit în ERB Retail Services, parte a Grupului Financiar Banca Transilvania, un partener care să fie la fel de dedicat ca și noi în a răspunde nevoilor clienților din piața de electro-IT cu soluții de finanțare simple, rapide și la costuri avantajoase” spune Oana Barbulescu, Services Manager, Flanco Retail S.A.
Parteneriatul dintre cele două companii marchează totodata asocierea a două branduri românești puternice, chiar în anul în care fiecare dintre acestea sărbătoresc 25 de ani de când sunt alături de clienți.