Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, a subliniat, miercuri, că acţiunile autorităţilor nu au ca scop suprimarea vieţii, dar când un cetăţean sau un poliţist este atacat, forţele de intervenţie nu vor ezita să folosească toate mijloacele din dotare.
El a adăugat că forţele de ordine folosesc armele doar atunci când „altă cale nu mai există”.
„Fiecare situaţie este analizată punctual şi se stabileşte cea mai bună modalitate de intervenţie, precum şi momentul acesteia, iar acţiunea se realizează prin respectarea principiilor gradualităţii şi proporţionalităţii folosirii forţei. Toate activităţile noastre au drept scop protejarea vieţii şi prin urmare forţele de intervenţie folosesc resursa letală numai atunci când altă cale nu mai există. Transmitem condoleanţe familiei persoanei în cauză”, a precizat Despescu.
Miercuri dimineaţă, un bărbat violent din sectorul 1 al Capitalei a ameninţat şi a lovit poliţişti. În urma incidentului, a fost împuşcat de unul dintre aceştia, fiind transportat la spital, unde a decedat.
