Camera Deputaților a aprobat dublarea alocațiilor pentru copii

Camera Deputaților a aprobat miercuri, în calitate de for decizional, cu 179 voturi „pentru” și 29 abțineri, propunerea PSD de dublare a alocațiilor pentru copii de la 150 la 300 de lei pe lună.
Impactul bugetar al acestei măsuri este de aproximativ șase miliarde de lei.
Impactul la buget în cazul alocațiilor pentru copii este de 6 miliarde de lei, ceva mai mult de un miliard de euro. În cazul TVA-ului va fi de 11,8 miliarde. Asta înseamnă, doar din alocații deficitul să se ducă la 4,13 la sută și împreună cu reducerea TVA ne ducem cu deficitul înspre 5 la sută”, a declarat Florin Cîțu.
În schimb, scăderea TVA de la 19% la 16% a fost amânată, fiind retrimisă la comisii.

De asemenea, proiectul privind abrogarea pensiilor speciale, cu excepția celor ale militarilor și polițiștilor, nu a intrat la dezbatere și vot final în Camera Deputaților, deoarece Comisia de muncă nu a transmis plenului raportul votat ieri.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!