Designerul Clara Rotescu a recompus atmosfera unei “grădini secrete” într-un magazin din Mall Băneasa

După o perioadă în care a fost mai puțin prezentă pe piața românească, pentru că a fost concentrată să livreze cât mai mult la export și să își poziționeze in străinătate brandul, Clara Rotescu a început o colaborare cu un lanț prestigios de magazine exclusiviste.

Miau by Clara Rotescu este deja un brand recunoscut internațional, iar creațiile sale au apărut în reviste precum Harper’s Sofia, Vogue Italia sau L’Officiel Olanda. Vinde în 17 țări și și-a propus să ducă modă la un alt nivel

Este prezentă la majoritatea târgurilor internaționale de profil. Ce o caracterizează pe Clara: perseverența, dorința de a reuși pe o piață aglomerată cum este cea a rochiilor de seară și  convingerea că designerii români pot sta la loc de cinste alături de orice alte brand-uri prestigioase din lume. În acest sens susține cu toată puterea ei tinerii designeri români, le împărtășește fără ezitare din experiența ei pe piețele străine și îi încurajează să meargă la târguri internaționale ca să se promoveze extern.

După ceva timp în care hainele mele nu s-au mai regăsit în aproape nici un magazin din România, în această primăvară am reînceput relansarea colecțiilor Miau by Clara Rotescu în 4 dintre cele mai importante orașe: București, Constanța, Cluj și Iași. Evident, în Victoria 46, un magazin multibrand care arată impecabil, pentru că poziționarea unui brand nu se face oricum. După ce ai muncit să îl construiești, asocierile de imagine trebuie să fie selective și bine cântărite. Altfel se strică tot conceptul.

Evenimentul, de un rafinament aparte, a fost pregătit minuțios. Niciun detaliu nu a fost la întâmplare.

Am lucrat vitrina, care va aparține brand-ului meu timp de două săptămâni, împreuna cu o echipă de profesioniști desavârșiți. Am montat-o noaptea, când mall-ul era închis, ca dimineața să oferim o bucurie vizuală primilor clienți. Este realizată din plante naturale, are o ramă imensă verde, construită de o familie minunată care deține “Povestea Florilor”, oameni care excelează în meseria lor. Fac niște aranjamente florale și niște vitrine de vis. Am mers pe mâna lor și la evenimentul de la Ambasada României la Paris și ne întrebau invitații francezi de la ce florărie pariziană am comandat aranjamentele. Când le-am spus că sunt făcute în România și că au rezistat transportului, au rămas uimiți. Sunt așa de pasionați de ceea ce fac, încât vin noaptea la magazin că să întrețină plantele, să nu cumva a doua zi să fie ceva ofilit. Am folosit și elemente vizuale realizate de arhitectul Laurențiu Paicu, doi câini realizați de el, care s-au bucurat de mare succes la expoziția pe care a avut-o acum câteva luni.

Alina și Dan Dulămescu, o altă familie care ține mult la afacerea pe care o are și care are una dintre cele mai bune manufacturi de prăjituri din București, mi-au realizat candybar-ul ca o continuare a colecției mele, folosind aceleași nuanțe pastel pentru dulciurile lor pe care le folosisem eu în colecția mea. Muzica a fost pusă de Alex Manucu, un DJ care a pus muzică la multe dintre petrecerile Fashion TV.

Practic, evenimentul a fost gândit cap-coadă, a avut o temă, ‘pastel’, a avut o idee, să ne simțim ca și cum ne-am afla la o petrecere într-o grădină secretă, a avut un motto de la care am pornit, poeziile lui Nichita Stănescu și a avut o echipă minunată care a asamblat cu profesionalism totul, de care s-a ocupat prietena mea bună, Monica Vlad, care deține o firmă de PR și evenimente atipice, cum îi place ei să spună”, a mai adăugat Clara Rotescu.

Printre invitați s-au numărat designeri (Alexandru Raicu și Kiki Dumitrescu), cântărețe (Ozana Barabancea, Ianna Novak, Annes), actrițe (Diana Dumitrescu și Ana Odagiu), staruri tv (Raluca Bădulescu, Cătălin Cazacu, Alina Ionescu), make up artista Mirela Vescan, jurnaliști și oameni de afaceri.

Aici puteți accesa galeria foto completă a evenimentului.

 

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!