În momentul emiterii facturii clienții ENEL vor primi un SMS cu detaliile acesteia: data emiterii, ID-ul facturii, valoarea facturii curente, totalul de plată la data emiterii (în cazul clienților cu facturi restante), codul de plată, un număr de telefon unde pot suna pentru a asculta informații despre facturile lor, precum și un link personalizat. La accesarea linkului, clienții vor fi direcționați către o pagină web de unde vor putea descărca atât factura curentă, cât și facturile anterioare în format PDF, vor putea vizualiza numărul de kWh facturați și plăti online.
Cu detaliile din SMS-ul primit la emiterea unei noi facturi, clienții pot plăti factura sau soldul la zi, la oricare din partenerii de încasare, fără a mai fi nevoie de factura tipărită.
„Serviciul își propune să îmbunătățească experiența celor care folosesc serviciile ENEL , contribuind totodată la obiectivele de sustenabilitate la care s-a angajat Grupul, prin oferirea de opțiuni alternative celor care doresc să renunțe la factura fizică, tipărită pe hârtie, în favoarea variantei electronice. Serviciul Factura prin SMS este gratuit și poate fi activat de către toți clienții rezidențiali cu contracte de energie electrică și/sau gaze naturale”, se arată în comunicatul ENEL.
