Eugen Tomac: „PNL, USR și ALDE susțin alegerea primarului în două tururi de scrutin”

Președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă la Iași, la evenimentul de lansare a candidaturii lui Theodor Paleologu pentru alegerile prezidenţiale, că proiectul de lege privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin va fi votat în Parlament şi de către PNL, USR şi ALDE.

Tomac a precizat că, recent, s-a întâlnit cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, care i-a transmis că susţine acest demers.

M-am întâlnit săptămâna aceasta cu domnul preşedinte Ludovic Orban şi mă bucur că PNL susţine demersul nostru, de altfel şi ei au un proiect, de a reveni la alegerea primarului în două tururi. PMP i-a mandat pe Petru Movilă şi Marius Paşcan să prezinte un memorandum prin care invităm partidele parlamentare din opoziţie să îl susţină şi, în cel mai scurt timp, să dăm un vot final pe acest proiect care este în Parlament. Mă bucur că PNL rămâne pe această linie şi colegii din USR mi-au confirmat că vor susţine proiectul, implicit cei din ALDE”, a afirmat Eugen Tomac.

Preşedintele PMP a precizat că există premise ca în perioada următoare să se revină la alegerea primarului în două tururi.

Este pentru prima dată când se întrunesc condiţiile pentru ca legea pentru alegerea primarului să fie modificată. Noi am strâns un milion de semnături pentru acest obiectiv. Luptăm de patru ani, credem că a fost o eroare politică introducerea alegerii primarului într-un singur tur şi vrem să nu irosim această oportunitate uriaşă pe care o avem acum, să scoatem PSD din administraţia publică locală. Până la urmă, peste tot în ţară, este bine ca cetăţenii să aibă această opţiune, în turul doi să aleagă între cei mai buni, aşa cum vor face şi la alegerile prezidenţiale”, a mai spus Eugen Tomac.

Sursa foto: Facebook/Eugen Tomac

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!