Gabriela Firea a anunțat că nu se va înscrie în cursa pentru președinte al PSD

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că nu se va înscrie în cursa pentru funcţia de preşedinte al PSD, care va avea loc în februarie 2020.

Invitat duminică seara, la România TV, edilul Capitalei a afirmat că nu este momentul să își asume o astfel de funcție.

Sunt foarte ponderată când vine vorba de funcţii şi tot timpul spun că dacă va fi să fie la un moment dat aceste poziţii vor veni natural aşa cum au venit până acum. Fără să calc în picioare principii, sentimente, fără să iau locul cuiva, fără să calc pe cadavre, cum spun românii, şi de multe ori e real, pentru că văd ce se întâmplă în jur. Chiar nu vreau să fac acest lucru, simt că nu sunt în acel moment în care să îmi asum o astfel de poziţie. Cred că pot să ajut echipa noastră într-o altă formulă, luptând pentru Primăria Capitalei, pentru bucureşteni, ajutând şi colegii din ţară”, a spus Gabriela Firea.

Gabriela Firea a mai precizat că pentru o funcţie de vicepreşedinte va discuta cu colegii social-democrați.

Eu nu mă înscriu (pentru funcţia de preşedinte PSD n.r.). Am luat decizia, nu mă înscriu. Dacă va fi la un moment dat timpul, dacă se va face timpul cu siguranţă vom afla. În primul rând sunt o persoană care îi respectă foarte mult pe cei din jur şi chiar dacă uneori am replici nu neapărat contondente, mă apăr şi eu cum pot, uneori, fără a jigni, fără a folosi cuvinte care nu sunt în vocabularul elevat al limbii române, mă apăr, dar asta nu înseamnă că nu îi respect pe adversari, cu atât mai mult îmi respect colegii, echipa. Şi atunci când am avut o perioadă de 8 – 9 luni de dispută cu fost conducere, s-a dovedit că am avut dreptate cei care am reacţionat. Acum decizia este să nu intru într-o astfel de competiţie pentru luna februarie. Nu pentru poziţia nr. 1, pentru celelalte voi discuta cu colegii mei, de vicepreşedinte, vom discuta”, a mai declarat primarul.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!