Gabriela Firea e „uimită” după ce președintele l-a desemnat pe Ludovic Orban premier: „Îi desconsideră pe români”

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că este uimită de faptul că preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat din nou ca premier pe Ludovic Orban şi a subliniat că, prin această decizie, şeful statului demonstrează că sfidează Parlamentul, adică „îi desconsideră pe români”.

Sunt chiar uimită, unii sunt chiar stupefiaţi. Unii sunt chiar mai greu de stupefiat, pentru că m-am călit în ultimii ani. Este anormal ce se întâmplă. Practic, preşedintele ne demonstrează că sfidează Parlamentul, iar sfidând Parlamentul îi desconsideră şi pe români. În momentul în care nesocoteşti faptul că ieri în cadrul unei moţiuni de cenzură Guvernul Orban a căzut şi cu un scor hotărâtor, nici măcar la limită, trebuie să ţii cont de cetăţeni, adică de Parlament. Nu trebuie să ţii cont că cetăţenii sunt într-o parte şi Parlamentul în cealaltă parte”, a declarat Gabriela Firea la Antena3.

Precizările vin după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi seară, că îl desemnează, din nou, pe Ludovic Orban pentru funcţia de premier.

Următorul pas concret este desemnarea din partea mea a unei persoane însărcinate cu formarea unui nou guvern. După ce m-am consultat cu toate partidele parlamentare îl desemnez pe Ludovic Orban să formeze un nou guvern şi să se prezinte în Parlament”, a declarat Klaus Iohannis, la Cotroceni.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!