Guvernul a aprobat, vineri, ca zilele de 27 decembrie 2019 şi 3 ianuarie 2020 să fie zile libere pentru angajaţii din sistemul bugetar, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. Cele două zile libere vor fi recuperate ulterior.
„Guvernul a decis în şedinţa de astăzi să instituie zi liberă pentru data de 27 decembrie şi pentru data de 3 ianuarie”, a declarat Dancă, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei Executivului.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a precizat că acordarea acestor zile libere a fost şi „o doleanţă” a operatorilor din turism.
„Salut şi eu aprobarea deciziei pentru zilele libere în data de 27 decembrie şi pe 3 ianuarie, a fost o doleanţă a operatorilor din turism, pe care i-am înaintat-o şi premierului şi, probabil, că şi în baza acestei doleanţe a operatorilor din turism, pentru a încuraja turismul în această perioadă, turismul montan, Guvernul a decis acest lucru”, a declarat ministrul.
Premierul Orban și ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, au precizat că unitățile Trezoreriei Statului vor lucra și în zilele de 27 decembrie, respectiv 3 ianuarie, care sunt zile bancare.
Zilele libere sunt acordate pentru bugetari, dar, de regulă, și firmele private pot lua, la rândul lor, această decizie, dacă au posibilitatea.