Medicii de familie cer „demiterea urgentă” a unui consilier al premierului Orban

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) a transmis un comunicat prin care solicită „demiterea urgentă” a lui Virgil Guran, consilier al premierului Ludovic Orban, în urma unor declarații ale acestuia.

Trebuie să iei măsuri, dacă nu eşti ferm, vei pierde. Şi trebuie să înţeleagă toată lumea. Cine vrea să trimită medici să moară? (…) Ce să facem? E ca la militari, îi trimiţi la război, mai mor unii dintre ei, din păcate”, a afirmat Virgul Guran la Antena 3.

Declaraţia lui Virgil Guran, reprezentant al Executivului, este cinică şi iresponsabilă, militarii merg la război înarmaţi, nu ca medicii de familie, cu mâinile goale. Lipsa de respect pentru medici şi lipsa de empatie faţă de pacienţi îl descalifică pentru orice funcţie publică. Sperând că declaraţia acestui consilier este o părere personală şi nu reprezintă poziţia Guvernului român, SNMF cere urgent demiterea sa”, se spune în comunicat.

SNMF precizează că declaraţia consilierului a fost făcută în contextul reacţiei mediciilor de familie la afirmaţia ministrului Sănătăţii, care a anunţat că aceştia se vor deplasa la domiciliile celor confirmaţi pozitiv.

Precizăm că medicii de familie nu dispun de maşini care pot fi decontaminate, nu dispun de echipamente potrivite și nici de posibilitatea de a se echipa și dezechipa în condiții de siguranță”, punctează SNMF.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!