Ministerul Educației amendat pentru discriminarea elevilor maghiari

Ministerul Educației Naționale a fost amendat cu 2.000 de lei de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării din cauza lipsei manualelor de limbă română speciale și a noilor programe școlare speciale la limba română pentru elevii claselor cu predare în limba maternă maghiară din preuniversitar.

Motivele invocate de CNCD în sensul aplicării sancțiunii sunt lipsa manualelor școlare de limbă română speciale, lipsa noilor programe școlare speciale la limba română pentru elevii din clasele cu predare în limba maternă maghiară, pe tot parcursul învățământului preuniversitar, fapt ce încalcă dreptul constituțional al cetățenilor români aparținând minorității maghiare, elevi în clase cu predare în limba maternă maghiară.
Colegiul director a aplicat Ministerului Educației Naționale din România sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 de lei. Recomandă Ministerului Educației Naționale să întreprindă urgent toate măsurile necesare pentru a aplica prevederile Legii Educației Naționale nr. 1 din 2011, referitoare la predarea limbii și literaturii române pentru elevii din clasele cu predare în limba maternă maghiară, cu scopul de a asigura dreptul constituțional al acestora de a învăța limba română, limba oficială a statului”, se arată în comunicat.
Potrivit datelor comunicatului CNCD, aceste lipsuri au împiedicat elevii în cauză să învețe la un nivel competitiv limba română, limba oficială a statului, să aibă acces la educație în condiții de egalitate, să aibă acces la formare și piața muncii din România în condiții de egalitate, totdată fiindu-le încălcat și dreptul la demnitate.

Fapta Ministerului Educației Naționale de a nu aplica prevederile art. 46 alin. (1) și (2) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011 în privința asigurării programelor școlare și a manualelor de limbă română, speciale, pentru elevii din clasele cu predare în limba maternă maghiară, pe tot parcursul învățământului preuniversitar, constituie faptă de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (4), art. 10 lit. h.) și art. 11 alin. (1) din O.G. 137/2000”, se mai arată în comunicatul CNCD.

Hotărârea de amendare a MEN a fost adoptată de Colegiul director al CNCD în ședința din data de 02 octombrie 2019.
Colegiul director dispune o monitorizare de 6 luni, iar hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!