Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale analizează introducerea unor măsuri active, după data de 15 mai, care vizează acoperirea unei părţi din salariile angajaţilor care revin în activitate şi prelungirea şomajului tehnic în domeniile în care activitatea nu se va putea relua imediat, potrivit secretarului de stat din minister, Alin Ignat.
Întrebat dacă poate oferi exemple de astfel de măsuri active, oficialul a precizat că una dintre ele ar fi acoperirea unui procent din salariile angajaţilor care revin din şomajul tehnic, însă acest cuantum va fi stabilit în zilele următoare cu patronatele şi sindicatele.
„Un exemplu este acela că ne gândim să acoperim o parte din salariile angajaţilor companiilor care revin în activitate, fie că vorbim despre o activitate reluată cu angajaţii la normă întreagă sau part-time, pentru că unele sectoare vor începe treptat activitatea. Ne gândim să acoperim un procent din salariile acestor angajaţi care revin practic din şomajul tehnic. Deci vrem să înlocuim o măsură pasivă cu una activă pentru a stimula repornirea economiei, în unele zone treptat şi în unele cu program întreg.
Acest cuantum va fi stabilit în zilele următoare într-o consultare şi cu patronatele şi cu sindicatele, pentru că suntem în fiecare zi în legatură cu partenerii sociali. Când vom ajunge împreună la o concluzie vom anunţa finalitatea acestei măsuri şi tot ce presupune măsura respectivă”, a adăugat Alin Ignat.