Primăria Capitalei a stabilit zone de promenadă în centrul orașului la sfârșit de săptămână

Primarul General, Gabriela Firea, a avut ieri o ședintă de lucru cu specialiștii Direcției Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei, precum și cu reprezentanți ai Brigăzii de Poliție Rutieră, în urma căreia s-a decis înființarea mai multor zone de promenadă în centrul Bucureștiului. Măsura va fi implementată începând de vineri, 22 mai.

Odată cu trecerea de la starea de urgență la starea de alertă și având în vedere restricțiile de funcționare a spațiilor de alimentație publică și de divertisment impuse de pandemia de coronavirus, bucureștenii vor dori cu siguranță să se plimbe mai mult prin oraș și, pentru a încuraja atât mișcarea în aer liber, cât și mijloacele de transport alternativ, am decis să instituim, în weekend-uri, pe anumite artere din centrul orașului, zone pietonale, de promenadă, unde circulația mașinilor să fie interzisă”, a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.

Zonele pietonale instituite la sfârșit de săptămână în București

  • Zona 1 – strada Polonă (de la bd. Dacia) – strada A.D.Xenopol – strada Dionise Lupu – strada C.A. Rosetti – strada J.L.Calderon (de la strada C.A. Rosetti) – strada I.L. Caragiale – strada Icoanei – strada A. Vlaicu.
  • Zona 2 – Calea Victoriei (de la bd. Regina Elisabeta) – strada Eforie – strada Domnița Anastasia – strada ing. A Saligny – Splaiul Independenței.
  • Zona 3 – bd. Eroilor – Eroii Sanitari – piața Operei – strada Dr. J. Lister – strada Dr. Gr. Romniceanu.
  • Zona 4 – strada E. Quinet (de la strada Academiei) –strada Biserica Enei.
  • Zona 5 – bulevardul Dacia – bulevardul N. Bălcescu –strada G. Enescu – Calea Victoriei.
  • Zona 6 – strada G. Enescu – N. Golescu – Calea Victoriei– strada C.A. Rosetti – bulevardul N. Bălcescu.
  • Zona 7 – bulevardul Unirii (între Piața Constituției și locala de vest a pieței Unirii).
Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!