Proiect: Personalul medical s-ar putea pensiona la cerere, fără penalități

O propunere legislativă potrivit căreia personalul medico-sanitar ar putea ieși la pensie la cerere, fără penalități, corespunzător încadrării în locurile de muncă în condiții speciale, identificate și mai apoi nominalizate de către Ministerul Sănătății prin hotărâre de Guvern, a trecut de Senat, miercuri.
Potrivit proiectului pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, inițiat de către deputatul PSD Corneliu-Florin Buicu, personalul medico-sanitar pensionat în aceste condiții nu va putea fi încadrat în unitățile sanitare publice, ci numai în unitățile sanitare private.

În expunerea de motive se arată că „pe întreaga perioadă de desfășurare a activității, personalul medico-sanitar este supus la un înalt grad de uzură fizică și psihică raportat la diversele locuri de muncă, respectiv specialități medicale și chirurgicale. La acestea se adaugă desfășurarea activității suplimentare obligatorii în sistemul de sănătate, pentru asigurarea continuității actului medical, prin gărzi, în cadrul spitalelor publice”.

În proiectul de act normativ se subliniază faptul că o serie de abilități absolut necesare în desfășurarea actului medical se erodează odată cu înaintarea în vârstă – în prezent, comparativ cu alte categorii profesionale, medicii desfășoară, conform prevederilor legale, 41 de ani de activitate și 47 de ani vechime în muncă (contributivitate).

Proiectul face parte din categoria legilor organice, Camera Deputaților fiind for decizional.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!