S-a dat startul Fondului de Dezvoltare și Investiții. Liviu Dragnea: ”Punem la dispoziția primăriilor 10 miliarde de euro pentru a oferi cetățenilor o viață mai bună”

Fondul de Dezvoltare și Investiții intră în vigoare începând de astăzi, 2 mai, iar 10 miliarde de euro vor fi alocate comunităților locale pentru investiții. Anunţul a fost făcut de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pe pagina personală de socializare. 

Liderul PSD spune că odată cu înfiinţarea fondului, primarii au un nou instrument pentru dezvoltarea comunităilor locale pe care le conduc.

Când eram ministrul dezvoltării am imaginat PNDL pentru că experiența de președinte al Consiliului județean mi-a dat posibilitatea să cunosc problemele cu care se confruntă fiecare comunitate, indiferent de dimensiune. Mulți mi-au spus atunci că e o nebunie și că nu voi reuși. Azi, rezultatele vorbesc de la sine. Începând de astăzi primarii au însă un nou instrument – Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.

Românii merită să aibă aproape de casă școli, grădinițe, creșe, spitale, dispensare, clinici medicale. Fiecare localitate poate avea drumuri asfaltate, apă curentă și canalizare, rețea de electricitate și gaze naturale. Sunt bani și pentru locuinţe sociale pentru tineri sau pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic, cămine culturale și lăcașuri de cult. 
Ține numai de primar să vină cu doar două documente la București și banii merg la comunitate, pentru oameni. 
Punem la dispoziția primăriilor, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, universitatilor 10 miliarde de euro pentru a oferi cetățenilor o viață mai bună. 
Noi ne dorim o Românie puternică, bogată și respectată. Așa cum am promis, creștem România și aducem bunăstare românilor!”, a spus Liviu Dragnea.

Sursa foto: Facebook/Liviu Dragnea
Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!