Salvaţi Copiii dă startul taberelor pentru copiii cu părinţi plecaţi să muncească în străinătate.
Aproape 30.000 de copii români au rămas în ţară, fără niciun părinte alături.
Organizaţia Salvaţi Copiii România anunţă deschiderea taberelor estivale pentru copiii rămaşi singuri acasă, însinguraţi o dată în plus pe perioada vacanţei de vară. Datele oficiale arată că aproape 30.000 de copii români sunt în grija rudelor, după ce ambii părinţi sau unicul părinte susţinător au fost nevoiţi să plece peste graniţe, pentru a le putea asigura copiilor un trai decent în ţară.
Prima tabără va avea loc la Sinaia, în perioada 15-19 iulie şi marchează începutul unei serii de activităţi recreative şi de socializare destinate copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, cu focus pe perioada vacanţelor.
Astfel, 120 de copii din judeţele Argeş, Caraş-Severin, Iaşi, Hunedoara, Vaslui îşi vor petrece împreună aventura vacanţei de vară.
Deşi datele ANPDCA vorbesc despre 92.027 de copii cu unul sau ambii părinţi nevoiţi să muncească peste graniţe la finalul anului 2018, proporţiile fenomenului sunt mult mai dramatice. Dintre aceştia, 16.331 au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi 12.806 de copii au unicul părinte susţinător peste graniţe.
Pentru 2017, ANPDCA a raportat un număr de 94.896 de copii aflaţi în grija unui singur părinte sau a rudelor, dar cifrele obţinute de Ministerul Educaţiei Naţionale de la Inspectoratele Şcolare Judeţene pentru finalul anului 2017 indică un număr mult mai mare, de 159.038 de copii cu părinţii plecaţi în străinătate. Nici datele provenite din sistemul educational nu sunt complete, surprinzând doar numărul copiilor integraţi în sistemul de învăţământ – preşcolari şi şcolari cu vârsta între 3-17 ani – şi neincluzând copiii de vârstă antepreşcolară şi pe cei neînscrişi la şcoală/în abandon şcolar.
“Copiii rămaşi singuri acasă, ai căror părinţi muncesc în străinătate, pentru ca ei să aibă în ţară o viaţă mai bună, reprezintă un fenomen sociologic complex, care trebuie abordat atât social, cât şi psiho-emoţional. Sunt copii puternici, dar vulnerabili, care au nevoie de relaţii sociale şi de timp de calitate cu ceilalţi. În timpului anului şcolar, lucrăm cu aceşti copii în centre specializate, unde pedagogii şi psihologii Salvaţi Copiii le vin în întâmpinare, îi ascultă. În timpul verii, când şcolile intră în vacanţă, sentimentul de singurătate şi uneori de abandon se acutizează, de aceea am pus la cale aceste tabere în care niciun copil să nu fie lăsat singur“, a explicat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.
Tabăra de la Sinaia marchează începutul unei serii de activităţi recreative şi de socializare destinate copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, cu focus pe perioada vacanţelor.
Activităţile recreative şi celelalte activităţi de suport – educaţional, social şi psihologic – destinate copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi reprezentanţilor lor din centrele Salvaţi Copiii din judeţele Argeş, Caraş-Severin, Hunedoara, Iaşi, Vaslui (şase centre de zi) sunt realizate cu sprijinul financiar al PEPCO România.
“Ne bucurăm mult că avem oportunitatea să contribuim, alături de Salvaţi Copiii, la organizarea taberelor deoarece suntem perfect conştienţi de magnitudinea acestui fenomen sociologic, dar mai ales de impactul de durată pe care absenţa unui părinte sau, în cazuri extreme, a amândurora, îl poate avea asupra unui copil. Acest proiect derivă, de altfel, din strategia noastră de CSR, prin care ne dorim să sprijinim copiii din comunităţi vulnerabile sau defavorizate, să le oferim condiţiile necesare pentru o dezvoltare sănătoasă şi să ne asigurăm astfel că noile generaţii beneficiază de şanse egale în viaţă. Toate eforturile noastre din perioada următoare sunt canalizate către astfel de proiecte, prin care copiii sunt încurajaţi să îşi continue studiile şi să îşi petreacă timpul liber într-un mod constructiv, să îşi dezvolte pasiunile şi să se dezvolte armonios“, a adăugat Anca Radu, Director Operaţional PEPCO România.
De la iniţierea programului dedicat copiilor rămaşi singuri acasă, peste 7.500 de copii şi 5.200 de adulţi au beneficiat de suportul echipei Salvaţi Copiii, cu sprijinul echipelor multidisciplinare formate din asistenţi sociali, psihologi şi cadre didactice, în 17 centre de zi din Bucureşti şi judeţele Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Constanţa, Dolj, Dâmboviţa (2 centre), Iaşi, Hunedoara (2 centre), Mureş (2 centre), Neamţ, Suceava, Vaslui, Timiş.
Sursa foto: salvaticopiii.ro