Deputatul PNL, Cătălin Predoiu, a declarat, printr-un comunicat de presă, că a fost publicat în Monitorul Oficial proiectul de Lege cu privire la modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 34/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile, care a devenit Legea 95/2019, proiect inițiat de deputat.
„Este una dintre puţinele iniţiative ale opoziţiei parlamentare care a devenit lege în actuala legislatură. Legea, care a intrat în vigoare începând cu data de 7 mai 2019, simplifică legislaţia fondurilor europene, iar primarii vor putea obţine mai uşor bani europeni pentru cetăţeni şi comunităţi.
De această lege pot beneficia toţi primarii din România care s-au confruntat cu blocaje de recuperare a fondurilor. Un exemplu este primăria Şoldanu, Judeţul Călăraşi. Această lege deblochează recuperarea sumei de 550.998 RON de către primăria Şoldanu, sumă blocată de Ministerul Dezvoltării şi AM POS Mediu de câţiva ani, în urma proiectului de alimentare cu apă potabilă în satele Negoieşti şi Şoldanu.
Până la adoptare ca lege, proiectul a urmat toate etapele procedurale parlamentare.
A fost aprobat în comisiile de specialitate ale PNL, pentru a putea fi susţinut de partid, a luat avize pozitive de la Guvernul României, Consiliul Economic şi Social, Consiliul Legislativ, Comisia de Buget finanţe şi Bănci, Comisia pentru mediu, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.
După ce a fost respins de Senat, din cauza opoziţiei PSD, a fost discutat în plenul Camerei Deputaţilor (care a fost Cameră decizională), retrimis la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi la Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic pentru raport suplimentar, de unde s-a întors din nou în plen cu avize pozitive.
În cele din urmă, proiectul de lege a fost votat de către Camera Deputaţilor cu 244 de voturi pentru, 0 abţineri şi 0 voturi împotrivă”, se arată în comunicatul de presă.