Cum s-ar realiza votul electronic în proiectul de lege propus de USR

Uniunea Salvați România (USR) propune un proiect de lege pentru introducerea votului electronic la distanță. Despre securitate și modalitatea prin care ar fi implementat, s-a discutat, joi, în cadrul dezbaterii ”Provocările administrative și de securitate ale Votului electronic”, organizată de Uniunea Salvați România.

Conform unui recent sondaj de opinie publică, 57,1% dintre români își doresc introducerea unui sistem de vot electronic la distanță iar 71% din respondenți au afirmat că DA, ar participa la vot. Participantii la dezbateri au pornit de la premisa că prezența la vot în România a scăzut constant, până la niveluri alarmante.

USR argumentează ca este nevoie de vot electronic la distanță, în condițiile în care peste 3 milioane de români
sunt plecați la muncă în străinătate sau pentru a studia la universități, deplasarea în alte localități unde se află consulate/ambasade pentru a vota poate fi de cele mai multe ori costisitoare, dacă nu chiar imposibilă. Pe lângă faptul că, statul român trebuie să cheltuiască în plus pentru a asigura funcționarea acestor secții de votare la standardele celor din țară, și cetățenii români trebuie să investească timp și bani pentru deplasarea la reprezentanțele consulare pentru a-și exercita un drept fundamental.
De asemenea, persoanele bolnave sau cu dizabilități, mai ales cele cu probleme de vedere sau locomotorii, se confruntă cu dificultăți suplimentare în a participa la procesul de vot: nu există cabine de vot special adaptate nevoilor acestora, care să asigure respectarea exigențelor de proces de votare secret, direct și independent. În plus, posibilitatea de a vota în spitale, azile sau case de bătrâni rămâne restrânsă, chiar și prin folosirea urnei mobile.

Votul electronic la distanță poate fi folosit la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, pentru Parlamentul European, pentru autoritățile administrației publice locale, Președintele României și în cazul referendumurilor naționale sau locale.

Conform proiectului, fiecare cetățean votează cu ajutorul unui certificat digital pe care îl obține de la Autoritatea Electorală Permanentă și folosind o aplicație de vot electronic. Procesul de vot electronic  începe cu 6 zile înaintea scrutinului la urne, iar în ziua votului, chiar dacă ai votat electronic, te poți duce la secția arondată, unde poți vota pe hârtie. În acest caz, votul electronic va fi anulat. Doar ultimul vot contează.

Sistemul de vot electronic se supune unui proces de verificare și certificare de către Serviciul de Telecomunicații Speciale și de către o organizație independentă din domeniul securității, desemnată de către Autoritatea Electorală Permanentă prin licitație publică internațională, se arată în proiectul de lege.

USR susține că  singura soluție reală care poate garanta integritatea votului este folosirea certificatului digital și identificarea în persoană a votantului. Acest document electronic și criptografic reprezintă un act de identitate cu recunoaștere juridică atât în România cât și în Uniunea Europeană. Procedeul criptografic necesar emiterii face imposibilă falsificarea, iar standardul de calitate și normele de aplicare privind identitatea digitală sunt reglementate prin Regulamentul (UE) Nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului. Potrivit acestei propuneri
legislative, certificatele digitale vor fi emise de către Autoritatea Electorală Permanentă în țară și
de către reprezentanțele diplomatice și consulare ale Ministerului Afacerilor Externe, pentru
cetățenii români din afara României. 

Cheia care controlează această urnă criptografică este împărțită între membrii comisiei. Numai prin reunirea tuturor cheilor se poate deschide urna.

Ar fi două variante posibile: o rețea de comunicație controlată, folosită în secțiile de vot și de oriunde din Internet. Rețeaua este o soluție mult mai scumpă, pentru că trebuie să faci o infrastructură, dar, dacă discutăm de atacuri cibernetice, se minimizează foarte mult riscul. Din Internet, evident, avem o arie extinsă de expunere la atacuri cibernetice. Odata ce ești in Internet, ești expus și vei fi atacat. Să nu fim naivi. Dar, sunt avantajele care țin de faptul că e un sistem ușor accesibil de către persoanele care nu au timp să meargă într-o secție de votare sau nu pot. Ca o consecință, ar trebui ca prezența lor să crească”, a declarat Colonelul Laura Jurcuț, șeful Direcției Calitate și Relații cu Beneficiarii în cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).

Noi am prevăzut în proiect diferite etape în care ne imaginăm testarea acestui sistem electronic de vot. Presupunând că el trece în acest an de Parlament, el tot nu ar putea fi folosit pentru alegerile viitoare. Abia după 2021 acest sistem de vot ar putea fi folosit pentru alegeri în România. Pentru că ne dorim ca el să fie testat, să treacă prin nişte etape de testare, pentru a vedea unde sunt slăbiciunile lui, unde trebuie să mai lucrăm, ce trebuie să mai facem ca el să fie sigur, să fie la îndemâna oricărui cetăţean şi să avem încredere în el“, a afirmat senatorul USR Florina Presadă.

La conferința ”Provocările administrative și de securitate ale Votului electronic” au ținut alocuțiuni:

  • Prof. Dr. Robert Krimmer, Universitatea Tehnologică din Tallinn, Estonia (via Skype)
  • Rumiana Decheva, Președinta Asociației Europene pentru Drepturile Omului, Bulgaria
  • Onno van Dommelen, Vice Președinte, Scytl
  • Mike Summers, Program Manager pentru votul online, Smartmatic
  • Sorin Pavel, Analist sisteme de vot electronic
  • Florina Presadă, senator USR; Radu Mihail, senator USR;Tudor Benga, deputat USR
  • Ștefania Simion, expert juridic pe politici publice.
Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!