Klaus Iohannis va avea o ședință cu Guvernul privind măsurile de gestionare a epidemiei de Covid-19

Președintele Klaus Iohannis va avea miercuri o ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei de Covid-19 cu premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela, ministrul Sănătății Nelu Tătaru și șeful DSU, Raed Arafat.

Ședința va avea loc la Palatul Cotroceni, de la ora 14.00.

După ședința de la Palatul Cotroceni, la ora 16.00, este programată întâlnirea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, iar de la 17.30, ședința de Guvern.

Printre cele mai așteptate subiecte ce vor fi dezbătute figurează și prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile.

Actuala stare de alertă decisă de Guvernul Orban expiră vineri, 17 iulie.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!