Lidl se extinde cu încă două magazine noi

Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea a două magazine noi: unul în Zărnești, județul Brașov, și cel de-al doilea în localitatea 1 decembrie, județul Ilfov. 

Noua unitate din Zărnești este situată pe Str. Ciucaș, Nr.13 și va fi inaugurată pe 30 mai, iar cea din localitatea 1 decembrie pe Șoseaua Giurgiului, Nr. 192 și va inaugurată pe 6 iunie.

Fiecare magazin are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 mp și dispune de aproximativ 120 de locuri de parcare.

Odată cu deschiderea fiecărei unități, se vor crea noi locuri de muncă.

Orarul de funcționare pentru ambele magazine va fi de luni până sâmbătă, între 7:30 si 22:00, iar duminică între 8:00 și 21:00.

Deschiderea noilor magazine îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele.

În prezent, Lidl are aproximativ 260.000 de angajați, dintre care peste 6.000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 240 de magazine și 5 centre logistice.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!