Marcel Ciolacu ar fi adoptat măsuri mai dure pentru a preveni răspândirea noului coronavirus

Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a declarat, într-o intervenție telefonică la Digi24, că ar fi adoptat măsuri mai dure pentru a preveni răspândire noului coronavirus. Declarația a fost făcută după ce ministrul de Interne a anunța ordonanța militară numărul 2 din perioada stării de urgență.

Cred că a contat și decizia politică, nu numai a specialiștilor. Este o diferență mare între recomandări și interzicerea circulației. Aș fi fost mai drastic, să vedem dacă România funcționează doar pe bază de recomandări. Eu aș fi lăsat politicul și aș fi permis ca specialiștii să-și impună punctul de vedere. Sunt convins că domnul Arafat și domnul Despescu și-ar fi dorit ca lucrurile să fie mult mai clare”, a spus Ciolacu.

Liderul interimar al PSD mai anunțat va promova în Parlament cele două proiecte de lege pentru plafonarea prețului la medicamente și la alimentele de strictă necesitate și  pentru scutirea de dobânzi și rate la bănci.

În acest moment Guvernul este depășit. Vom veni cu legi concrete în Parlament, nu populiste”, a ținut el să sublinieze.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a emis sâmbătă seara ordonanța militară numărul 2, conținând mai multe restricții asupra cetățenilor. Astfel, se recomandă să nu se circule ziua în intervalul orar 6:00-22:00 și se interzice deplasarea noaptea în intervalul orar 22:00-6:00, cu excepția motivelor profesionale și de sănătate. Ca să iasă din casă noaptea, între orele 22:00 și 6:00, cetățenii au nevoie de o declarație pe proprie răspundere pentru care dintre punctele de mai sus se deplasează. Această declarație sau legitimația de serviciu pot fi cerute de către forțele de ordine care vor supraveghea respectarea ordonanței.

 

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!