Mariana Oprea, supraviețuitoare a incendiului din Colectiv, acuză, într-o postare pe pagina personală de socializare, posturile de televiziune Digi 24 și România TV, precum și portalul Lumea Justiției (luju.ro) că au distorsionat realitatea, pentru a da o „notă senzaționalistă”, nefăcând altceva decât să aducă prejudicii adevăratului șir de evenimente care s-au petrecut în seara fatidică.
Posturile de televiziune au difuzat, joi, imagini înregistrate de camerele de luat vederi din club nedifuzate până atunci, insinuând că tragicul eveniment ar fi fost rezultatul unei deflagrații, în timp ce portalul de știri luju.ro a marjat pe ideea unei „mâini criminale”.
„În urma apariției în presă a unor filmări surprise de camerele de luat vederi din clubul Colectiv, în seara incendiului, noi, cei afectați de această tragedie – supraviețuitori și persoane dragi ale celor plecați dintre noi – dorim să facem câteva precizări.
Considerăm că presa a tratat necorespunzător subiectul filmărilor, dându-i o notă senzaționalistă, care aduce mari prejudicii adevărului celor petrecute în seara de 30 octombrie 2015. Propagarea ideii de „deflagrație” sau „mână criminală”, așa cum a fost descris incendiul în publicația Luju și la posturile de televiziune Digi24 și România TV, pe baza acestor filmări, este o insultă adusă realității celor întâmplate.
Cauza incendiului nu a fost o conspirație, ci un cumul de factori nefericiți, al căror numitor comun este corupția. Am ars și s-a murit pentru că autoritățile nu și-au făcut treaba, nu pentru că o forță ocultă a orchestrat un incendiu. Teoriile conspirației nu își au locul în explicarea incendiului de la Colectiv, care s-a petrecut din motive mult mai pământene decât fantasmagoriile cu substrat politic, gândite cu scopul de a manipula opinia publică. Aceleași lucruri care au dus la producerea incendiului în 2015 pot favoriza un nou Colectiv în orice clipă, deoarece nici până în ziua de astăzi, multe cluburi, spitale, instituții publice și sedii de firmă din țară nu au aviz ISU, sau au avize obținute prin metode ilicite. De aceea, toți inculpații – reprezentanții statului român, patronii clubului și firma de pirotehnice – trebuie să răspundă pentru faptele lor, nu să se încerce distragerea atenției opiniei publice de la responsabilii reali pentru incendiu, spre conspirații fără căpătâi.
Responsabilitatea presei este să prezinte obiectiv informațiile. Această datorie a fost încălcată de instanțele media citate mai sus prin interpretările tendențioase oferite filmărilor și prin afirmațiile iresponsabile și incorecte făcute pe seama lor.
A susține că „flăcările s-au extins așa de repede, încât probabil dacă erau mai multe ieșiri în clubul Colectiv, foarte puțini ar fi putut să se salveze” (Digi24) este nu numai o constatare mincinoasă, ci și o jignire la adresa supraviețuitorilor, dar mai ales a celor decedați. În plus, declarația este absurdă și redundantă deoarece nu poate fi coroborata cu realitatea. Suferința trăită în container, umilința de a călca peste trupurile celor căzuți, ar fi putut fi evitate dacă publicul se rupea în mai multe grupuri și se îndrepta spre ieșirile de rezervă, pe care orice local este obligat legal să le aibă. Nu numai că rănile ar fi fost mai ușoare, dar foarte multe vieți ar fi fost salvate dacă oamenii ar fi avut pe unde să părăsească clubul. A susține orice altceva este batjocură la adresa traumelor noastre și, în plus, total fals.
Mai mult, reporterii nu s-au informat cu privire la fenomenul „backdraft”, care explică științitic ceea ce petrece, fără a fi nevoie să se recurgă la fake news de dragul ratingului.
Având în vedere că Digi TV este o televiziune cu pretenții de integritate, nu ne așteptam la un material de o calitate atât de îndoielnică și atât de părtinitor cu inculpații. Țelul Digi ar fi trebuit să fie prezentarea rece, faptică a informațiilor deținute, nu interpretarea emoțională a acestora în favoarea acuzaților, pentru manipularea opiniei publice în avantajul acestora.
Acest tip de reportaje par a urmări o agendă străină de adevărul celor întâmplate în Colectiv și prezintă o versiune incorectă a celor petrecute. Ne temem că efectele lor asupra opiniei publice vor fi negative, rezultând în manipularea faptelor. Datoria noastră este să protejăm adevărul și să nu permitem denaturarea tragediei.
Realitatea este una singură: corupția ucide. A făcut-o în 2015 și continuă să o facă și astăzi. Din respect față de suferința noastră și față de aminitirea celor care au murit, vă rugăm să nu vă lăsați influențați și să căutați, alături de noi, adevărul și înfăptuirea dreptății.
Ne este suficient de greu că, după 4 ani, încă nu am obținut o finalitate a procesului, care ne-ar aduce liniște și ne-ar permite să avem o existență cât de cât normală, să încheiem acest capitol cumplit al vieții noastre, care ne ține în loc și ne obligă să retrăim, în fiecare zi, câte ceva din durerea produsă de flăcări și singurătatea lăsată în urmă de dispariția celor dragi nouă. Cerem presei să respecte tragedia din Colectiv și să păstreze o atitudine etică asupra acesteia”, a afirmat Mariana Oprea.
Sursa foto: Twitter/ Simona Stupar