Tariful pentru parcarea din Terminalul Multimodal Străulești va fi de 50 de bani/mașină/oră, începând din 4 februarie 2019, din cauza gradului scăzut de ocupare, conform comunicatului de presă lansat de Metrorex.
Decizia a fost luată de către conducerea executivă și cea administrativă a societății, după ce s-a constatat gradul scăzut de ocupare a parcării, de la darea în exploatare și până în prezent.
Park and Ride-ul de la Străulești reprezintă o soluție unică în București, care oferă siguranță si confort posesorilor de autoturisme. Prețul extrem de avantajos față de prețul pieței poate fi un motiv în plus pentru posesorii de autoturisme de a-și lăsa mașinile într-o parcare nouă, modernă, cu multiple funcțiuni pentru cei care călătoresc dinspre periferie spre centrul orașului.
Sistemul park&ride are ca scop reducerea congestiei traficului urban și furnizarea mai multor modalități de transport pentru publicul călător, respectiv: metroul, transportul urban de suprafață, transportul preorașenesc și asigurarea condițiilor de parcare pentru transportul cu autoturismul personal.
Terminalul multimodal are un regim de înălțime P+3 etaje și are în alcătuirea sa un parcaj pentru 660 de autovehicule, sală de așteptare pentru călătorii transportului public orășenesc și interurban, terminalul fiind dotat cu lifturi de acces în parcajul suprateran precum și cu acces direct către staţia de metrou Străulești, prin intermediul unei galerii subterane dotate cu trotuare mobile și luminatoare ce oferă lumină naturală.
Sursa foto: bucurestiivechisinoi.ro