Ministrul Transporturilor a mers cu trenul la mare, declarându-se mulțumit de călătorie

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a mers cu trenul de la Bucureşti la Constanţa şi a fost mulţumit de condiţiile oferite de CFR Călători, spunând că merită ca turiştii să vină la mare pe calea ferată.

„Am decis să fac această călătorie astăzi cu operatorul naţional de transport feroviar tocmai pentru a vedea exact cum se desfăşoară condiţiile de circulaţie pentru turiştii care vin la mare. Am venit cu un tren care a fost modernizat în 2018 în România, asta e foarte important, şi toate investiţiile pe care le va derula de acum înainte CFR Călători pe partea de modernizare de vagoane, de locomotive, se vor face în România. Am fost mulţumit de condiţii. Am făcut o inspecţie în tot trenul să văd toaletele cum sunt, totul a decurs conform aşteptărilor, adică foarte bine. O călătorie de două ore, 225 de kilometri. Eu cred că merită să venim cu trenul la mare”, a spus ministrul Transporturilor.

Trenul cu care a circulat ministrul a ajuns în Gara din Constanţa cu 5 minute înainte de termenul prevăzut.

Răzvan Cuc a declarat, la finalul călătoriei, că vagoanele vor fi modernizate în România. „Anul acesta se vor moderniza peste 300 de vagoane în România, în unităţile care au astfel de obiect de activitate. Au dublu alocarea bugetară la CFR Călători pentru aceste modernizări. Suplimentar, bineînţeles se va face şi achiziţie de material rulant”, a spus ministrul.

Acesta a mai anunţat că verificările vor continua în zona litoralului, având în vedere începerea sezonului estival, dar și că tronsonul de cale ferată dintre Constanţa şi Mangalia, care face legătura cu multe staţiuni de pe litoral, va intra în lucrări de reabilitare. „Tronsonul acesta, care este foarte folosit timp de trei luni de către turişti, va intra în reabilitare în acest an pe fondurile CFR Infrastructură. Este un proiect destul de costisitor, vorbim de 200 de milioane de euro, probabil că se va lansa şi un proiect de modernizare, dar întreţinerea se va începe anul acesta la acest tronson de 50 de kilometri de cale ferată”, a mai spus Răzvan Cuc.

Sursa foto: Facebook/ Razvan Cuc

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!