Nicușor Dan, întâlnire cu Ludovic Orban și Klaus Iohannis, înainte de alegeri

Nicușor Dan, candidatul la Primăria Capitalei susținut de PNL și USR-PLUS, a avut două întâlniri de lucru, cu trei zile înainte de alegeri. 

Mai întâi, candidatul Dreptei Unite a mers la Palatul Victoria, unde a discutat cu premierul Ludovic Orban puncte esențiale trecute pe agenda alegerilor pentru Primăria Generală a Capitalei, stabilind punctele de reper finale ale strategiei electorale.

Ulterior, Nicușor Dan și Ludovic Orban s-au deplasat la Palatul Cotroceni, întâlnindu-se cu președintele Klaus Iohannis. Alegerile din data de 27 septembrie au fost, firește, subiectul principal al discuției, iar Klaus Iohannis i-a oferit lui Nicușor Dan sfaturi în legătură cu Primăria Generală a Capitalei și cu modul în care trebuie abordate ultimele zile ale campaniei electorale.

Pe de altă parte, au fost discutate și proiectele pentru dezvoltarea Capitalei, pe termen mediu și lung, propuse de Nicușor Dan, iar Klaus Iohannis s-a arătat preocupat de toate problemele cu care se confruntă, în momentul de față, bucureștenii, insistând asupra rezolvării lor.

„Administrația Prezidențială confirmă că Președintele României, preocupat fiind de  problemele cu care se confruntă zilnic bucureștenii, s-a întâlnit astăzi cu Nicușor Dan. În cadrul discuțiilor, la care a participat și premierul Ludovic Orban, au fost abordate soluțiile necesare remedierii urgente a acestor probleme, precum și proiectele de dezvoltare a orașului pe termen mediu și lung. Președintele Klaus Iohannis a apreciat că soluțiile propuse de Nicușor Dan sunt fezabile și pot conduce la rezolvarea deficiențelor grave existente la nivelul Capitalei”, a precizat, într-un comunicat, Administrația Prezidențială.

Pot să vă confirm că am avut această discuţie cu preşedintele şi cu premierul”, a declarat Nicuşor Dan pentru News.ro.

Nicuşor Dan a precizat că s-a întâlnit cu premierul Ludovic Orban la Palatul Victoria şi că au mers împreună la întâlnirea cu preşedintele Iohannis. Candidatul dreptei la Primăria Capitalei nu a oferit detalii despre conţinutul discuţiilor, susţinând că a nu are acceptul celorlalţi participanţi pentru a furniza aceste informaţii. De asemenea, el nu a precizat a cui a fost iniţiativa acestei întâlniri, motivând că premierul şi preşedintele sunt cei care ar putea da detalii.

 

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!