Deputații formațiunii politice Alianța pentru România au afișat ieri, în plenul Parlamentului, un banner împotriva propunerii de a comasa, în 2024, alegerile locale cu cele parlamentare și prezidențiale.
Afișarea mesajului LOCALE ≠ PARLAMENTARE le-a fost inițial refuzat în timpul ședinței din plenul Parlamentului, dar membrii AUR și-au făcut cunoscută poziția față de propunerea venită din partea Președintelui Senatului, Florin Cîțu, pe timpul pauzei până în debutul sesiunii de vot final.
„Este o problemă cu un banner pe care colegii parlamentari l-au pregătit, pe care scrie locale ≠ parlamentare, datorită intenției Coaliției aflată acum la guvernământ să pună în aceeași zi data alegerilor locale cu alegerile parlamentare și prezidențiale și să iasă un mare haos. Am ascultat opinia Președintelui de ședință. Drept urmare, în timpul ședinței de plen nu vom afișa acest banner, îl vom afișa după ședință”, a declarat președintele AUR, George Simion, în timpul ședinței de plen.
„Prin comasarea alegerilor locale și parlamentare, Coaliția sistemului care distruge România de 32 de ani încoace vrea să-și asigure încă o victorie în 2024 – una plină de fraude, turism electoral, mici, bere, făină, ulei, și „mobilizare” în teritoriu. Ne opunem categoric acestei stratageme și vom face tot posibilul, atât în Parlament, cât și în stradă, pentru ca alegerile din 2024 să se desfășoare așa cum este normal. Pe rând.”, se arată într-o postare pe pagina de socializare a formațiunii AUR.
Mesajul membrilor AUR vine ca reacție la afirmațiile Preşedintelui Senatului, Florin Cîţu, care a lansat ideea comasării celor patru tipuri de alegeri din 2024 – parlamentare, prezidențiale, locale și europarlamentare. Acesta a motivat că ar fi vorba de costuri mai mici.
„Eu aşa doresc. Deciziile CCR sunt interpretate. Vă spun că vom avea calea legală, dacă există voinţa politică, ca în 2024, legal, să fie alegeri… Avantajul ar fi mai puţine costuri pentru România. În 2024 sunt patru tipuri de alegeri. Toate costisitoare. Dacă reuşim să le comasăm, vor fi mai puţine costuri. (…) Veţi vedea soluţia”, a afirmat Florin Cîţu.
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, consideră că un beneficiu ar fi prezenţa la vot, care ar duce la o legitimitate mai mare a Parlamentului. „Venind cu alegerile locale lângă alegerile parlamentare, ştim foarte bine că participarea românilor la vot este cea mai consistenţă în turul doi la prezidenţiale şi la alegerile locale. Venind şi cu alegerile generale, de fapt alegi un Parlament mai legitim, pentru că va fi o prezenţă mai mare la vot. Este o abordare cât se poate de corectă, pentru că ceea ce se doreşte este ca să vină cât mai mulţi români la vot şi Parlamentul să aibă o reprezentare cât mai consistentă din votul românilor”.