Opt pasarele pietonale vor fi construite în București. În ce zone vor fi amplasate

Conform comunicatului de presă al Primăriei Municipiului București, Consiliul General al Municipiului București a aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru un număr de 8 pasarele pietonale care vor costa 18 milioane de euro, iar durata de execuţie a acestora va fi de 12 luni.

Primarul General, Gabriela Firea, a declarat că “Cele opt investiții vor aduce beneficii atât pietonilor cât și șoferilor, iar suma totală estimată se ridică la 17,21 milioane euro. Proiectul va avea drept consecințe directe fluidizarea traficului pe arterele peste care vor fi construite pasarelele și creșterea siguranței pietonilor“.
Măsurile fac parte din categoria celor de creștere, la nivelul Capitalei, a mobilității urbane.
Obiectivele de investiţii ce urmează a fi construite, în cadrul proiectelor, vor asigura traversarea în condiţii de siguranţă şi confort a pietonilor, vor asigura gabaritul de liberă trecere atât arterei de circulaţie pe care o traversează cât şi traficului pietonal pe care îl deserveşte. Prin realizarea investiţiei publice se preconizează obţinerea următoarelor obiective: îmbunătăţirea confortului participanţilor la trafic, reducerea numărului de accidente, îmbunătăţirea condiţiilor de siguranţă a traficului, reducerea timpului de călătorie şi creşterea vitezei medii de deplasare, reducerea timpului de deplasare al pietonilor prin reducerea distanţei până la trecerile de pietoni amenajate”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
Sumele estimate, pentru fiecare investiție în parte, sunt următoarele:
– Șos. Mihai Bravu nr. 30 (2,1 milioane euro)
– Șos. Alexandriei nr. 2 – ieșire București-Bragadiru (2,06 milioane euro)
– Calea Griviței – RATB Carpați (2,9 milioane euro)
– Bd. Doamna Ghica – RATB Dimitrie Grozdea (2,1 milioane euro)
– Șos. Pipera – sediu Prefectură Pașapoarte (2 milioane euro)
– Șos. Pipera nr. 63-65 (2 milioane euro)
– Str. Liviu Rebreanu – la Park Lake Mall (2 milioane euro)
– Bd. Iuliu Maniu – la Cora (2,05 milioane euro).
Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!