Primăria Capitalei va acorda și anul acesta alocațiile sociale promise

Primăria București a anunțat, printr-un comunicat de presă, că ii asigură pe toti beneficiarii alocațiilor acordate de Primăria Capitalei, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului București, că programele aflate în derulare vor continua și anul acesta.

 “Așa cum am promis, chiar dacă bugetul Primăriei Capitalei este diminuat din cauza unor decizii politice luate de Guvernul României, Primăria Capitalei va continua să încurajeze natalitatea, să susțină educația copiilor și să îmbunătățească viața celor care fac parte din categorii sociale vulnerabile. Bucureștenii nu trebuie să suporte consecințele unor răzbunări politice, așa că vom face tot ce este necesar ca cele șase programe, de care au beneficiat, numai anul trecut, peste 80.000 de cetățeni, să se deruleze și în anul 2019! Până în prezent s-au acordat stimulente financiare în valoare de peste 400 de milioane de lei“, a declarat Primarul General Gabriela Firea.

Reamintim faptul că Primăria Capitalei, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, acordă stimulente financiare după cum urmează:
Stimulente financiare acordate până la data de 31.01.2019:
1. Stimulentul financiar pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap
– Prin H.C.G.M.B. nr. 330/2017, completată prin H.C.G.M.B. nr. 297/2018 privind stabilirea unor condiții de acordare a stimulentelor financiare, s-a aprobat acordarea unui stimulent pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap, în cuantum de 500 lei/lună.
Număr de beneficiari unici: 45.567 (beneficiari care încasează lunar stimulentul)
Total sumă platită: 273.109.500 lei
2. Stimulentul financiar pentru copiii încadrați în grad de handicap

– Prin H.C.G.M.B. nr. 292/2017, completată prin H.C.G.M.B. nr. 297/2018 privind stabilirea unor condiții de acordare a stimulentelor financiare, s-a aprobat acordarea unui stimulent financiar pentru copiii cu handicap, în cuantum de 1.000 lei/lună.

Număr de beneficiari unici: 5.121 (beneficiari care încasează lunar stimulentul).
Total sumă platită: 61.976.000 lei
3. Stimulentul financiar pentru nou-născuți
– Prin H.C.G.M.B. nr. 209/2017, completată prin H.C.G.M.B. nr. 297/2018 privind stabilirea unor condiții de acordare a stimulentelor financiare, s-a aprobat acordarea unui stimulent financiar pentru nou-născuți în cuantum de 2.500 lei net/nou-născut.
Număr beneficiari/dosare aprobate: 20.657
Total sumă platită: 51.642.500 lei
4. Ajutorul social comunitar pentru familia monoparentală
– Prin H.C.G.M.B. nr. 492/2017, completată prin H.C.G.M.B. nr. 297/2018 privind stabilirea unor condiții de acordare a stimulentelor financiare și H.C.G.M.B. nr. 516/2018, s-a aprobat acordarea unui ajutor social comunitar pentru familia monoparentală.
Cuantumul ajutorului social comunitar lunar pentru familia monoparentală este:
– pentru familia monoparentală, al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 200 lei inclusiv, după cum urmează: 300 lei pentru familia cu un copil, 600 lei pentru familia cu 2 copii, 900 lei pentru familia cu 3 copii și 1200 lei pentru familia cu 4 sau mai mulți copii;
– pentru familia monoparentală, al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează peste 201 lei și până la 530 lei inclusiv, după cum urmează: 200 lei pentru familia cu un copil, 400 lei pentru familia cu 2 copii, 600 lei pentru familia cu 3 copii și 800 lei pentru familia cu 4 sau mai mulți copii.
Număr de beneficiari unici: 83 (beneficiari care încasează lunar stimulentul).
Total sumă platită: 267.800 lei
5. Programul voucher Materna
– sprijin financiar pentru femeile gravide din București, pentru achitarea medicamentelor și serviciilor medicale, denumit Voucher-ul Materna București.
Număr beneficiari/dosare aprobate:12.792
Total sumă platită: 19.453.000 lei
6. Sprijinul financiar pentru prevenirea abandonului școlar în municipiul București
Beneficiarii sprijinului financiar pentru prevenirea abandonului școlar în Municipiul București sunt părinții/părintele/reprezentanții legali ai copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani, încadrați într-o formă de învățământ publică sau privată, cu domiciliul stabil în București de cel putin 6 luni sau reședință de cel puțin 6 luni pe raza administrativ-teritorială a Municipiului București, la data depunerii cererii.
Număr beneficiari/dosare aprobate: 452
Total sumă platită: 269.679,59 lei

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!