O propunere legislativă privind majorarea valorii nominale maxime a tichetului de masă de la 15 la 20 de lei a fost depusă la Parlament de către cinci deputaţi PSD.
Proiectul modifică Legea nr.165/2018 în sensul actualizării valorii nominale a tichetului de masă la 20 de lei, potrivit Agerpres.
“Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 20 de lei la data aplicării prevederilor acestei legi. Prevederile legii intră în vigoare în data de 1 a lunii următoare celei în care legea se publică în Monitorul Oficial“, prevede textul iniţiativei legislative semnate de deputaţii PSD Valeriu Steriu, Liviu-Ioan Balint, Dumitru Gherman, Violeta Răduş şi Ioan Terea.
Conform iniţiatorilor, “valoarea actuală nominală a unui tichet de masă este de 15,18 lei (înainte de impozitare) şi nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condiţiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 lei“.
“Un număr mare de angajaţi se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru încărcat, fie că nu au acces la achiziţionarea unei mese. Astfel, această problemă rămâne o responsabilitate comună a statului, precum şi a angajatorului, pentru a le oferi o masă decentă pe parcursul unei zile de lucru. Valoarea tichetului de masă este printre cele mai mici din Europa. Dacă în România valoarea este aproximativ 3,21 euro, în Spania este 11 euro, în Belgia este 8 euro, în Franţa este 11,04 euro, în Grecia este de 6 euro, iar în Portugalia este de 7,63 euro“, susţin iniţiatorii.
În opinia acestora, “crescând valoarea nominală a tichetelor de masă la nivel corespunzător, statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscală care asigură o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor, diminuându-se economia subterană“.
Aproape jumătate din populația angajată, peste 2.100.000 persoane, beneficiază de tichete de masă, mai precizează iniţiatorii proiectului.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.