Raed Arafat: „Situația nu este încă sub control. La fiecare 1000 de cazuri, aproape 50 ajung la terapie intensivă”

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a vorbit despre bilanțul cazurilor de coronavirus din ultimele 24 de ore: 1.504 de noi îmbolnăviri.

Situația încă nu este sub control, chiar dacă în ultimele zile a fost un trend ușor descrescător, iată că sunt momente în care este depășit recordul din raportările de la ora 13.00. Asta arată că încă mai avem de lucrat împreună ca să menținem situația sub control, să menținem un platou sau o descreștere ușoară, cel puțin în următoarea perioadă.”, a spus Raed Arafat, la Digi24.

Secretarul de stat a explicat că scenariul cel mai grav ar fi să rămânem fără paturi disponibile de terapie intensivă, ceea ce ar însemna o capacitate limitată de internare a pacienților care au nevoie de oxigen.

Cifra de 1.500 pentru noi e îngrijorătoare pentru că fiecare cifră, un procent din ea, înseamnă internare îterapie intensivă. Lfiecare 1000 de cazuri, aproape 50 ajung la terapie intensivă. Încercam în acest moment să creștem numărul de locuri de terapie intensivă”, a spus el.

Arafat a adăugat că există echipamente pe stoc pentru dotarea acestor paturi, dar că problema cea mai serioasă e a resursei umane.

Chiar dacă faci sute de paturi, dacă nu ai resursa umană necesară, nu ai cum să le operezi. Noi încercăm să găsim soluțiile care, pe lângă creșterea numărului paturilor, să rezolvăm și partea de personal, folosind rezidenții de ani mari, detașând personal medical între unitățile sanitare, lucru pe care l-am făcut în ultima perioadă”, a spus Arafat.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.504 cazuri noi de COVID-19, din 25.052 de teste efectuate. Alte 38 de persoane au murit din cauza COVID-19, în timp ce, la Terapie Intensivă sunt internați 492 de pacienți.

Sursa foto: INQUAM PHOTOS
Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!