Primăria Capitalei propune reconfigurarea rețelei de tramvaie ale STB pentru scăderea timpilor de așteptare și creșterea capacității de transport. Astfel, liniile de tramvai 8, 34, 35, 42 și 56 vor fi desființate, urmând să fie înființate câteva linii de autobuz, potrivit unui comunicat emis joi de Societatea de Transport București (STB).
În proiectul propus, modificările vizează creșterea eficienței liniilor de tramvai și, totodată, sporirea încrederii și interesului populației pentru acest mijloc de transport nepoluant.
Astfel, se propune desființarea liniilor de tramvai 8 (Depoul Militari – Zețarilor), 34 (Banu Manta – Cimitirul Șerban Vodă), 35 (Depoul Militari – Gara Basarab), 42 (Piața Presei Libere – Gara de Nord) și 56 (Piața Sfânta Vineri – Republica).
Călătorii liniei desființate 8 pot utiliza liniile de tramvai:
– linia 25 (tronson Depoul Militari – Bd. Preciziei – Str. Valea Cascadelor – Bd. Timișoara – Șos. Progresului),
– linia 23 (pe relația Calea Rahovei – Calea Ferentarilor – Prelungirea Ferentarilor – capăt Zețarilor),
– linia 32 (Calea Rahovei) și
– linia 11 (pe relația Bd. Timișoara – Șos. Progresului, până la intersecția cu Calea 13 Septembrie).
Pentru preluarea călătorilor liniei 8 în zona Calea Ferentarilor, se înființează și o linie de autobuz pe traseul: Zețarilor – Prelungirea Ferentarilor – Calea Ferentarilor – Str. Mihail Sebastian (întoarcere la rondul amplasat după intersecția cu Calea 13 Septembrie).
Călătorii liniei 34 (care este propusă pentru desființare) vor putea folosi tramvaiele
Liniei 1:
– Romprim – Șos. Olteniței – Calea Văcărești – Șos. Mihai Bravu – Șos. Ștefan cel Mare – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Nicolae Titulescu – Banu Manta, cu întoarcere pe traseul Banu Manta – Pasajul Basarab – Șos. Orhideelor – Bd. G-ral Vasile Milea – Bd. Timișoara – Șos. Progresului – Str. C-tin Istrate – Șos. Viilor – P-ța Eroii Revoluției – Șos. Olteniței – Romprim,
Liniei 10:
– Romprim – Șos. Olteniței – Piața Eroii Revoluției – Șos. Viilor – Str. C-tin Istrate – Șos. Progresului – Bd. Timișoara – Bd. G-ral Vasile Milea – Șos. Orhideelor – Pasajul Basarab – Banu Manta, cu întoarcere pe traseul Banu Manta – Șos. Nicolae Titulescu – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Șos. Mihai Bravu – Calea Văcărești – Șos. Olteniței – Romprim
Liniei 46:
– Șos. Titulescu (de la Pasaj Victoria) – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Șos. Mihai Bravu (până la Piața Iancului).
În locul liniei 35, vor putea fi utilizate:
Linia 25
– pe relația Depoul Militari – Bd. Preciziei – Str. Valea Cascadelor – Bd. Timișoara,
Liniile 1 și 10
– pe relația Șos. Vasile Milea – Șos. Orhideelor (Basarab) și
Linia 11
– pe Șos. Vasile Milea – Șos. Orhideelor (până la Calea Giulești).
Linia desființată 42 va fi suplinită de linia 45, pe relația: Bd. Ion Mihalache – Str. Buzești – Bd. Alex. Ioan Cuza – Bd. I. G. Duca – Gara de Nord.
În plus, va fi înființată linia de tramvai 3, care va circula pe ruta: Piața Presei Libere – Bd. Expoziției – Str. Puțul lui Crăciun – Bd. Ion Mihalache – Calea Griviței – Șos. Chitilei – Mezeș și retur.
În locul liniei desființate 56, călătorii vor putea utiliza
Liniile 14 și 40
– P-ța Sf. Vineri – Calea Călărașilor – Bd. Basarabia până la Bd. 1 Decembrie,
Linia 55
– pe relația P-ța Sf. Vineri – Calea Călărașilor – Hala Traian
Liniile 36 și 46
– pe Bd. Basarabia, de la Bd. Chișinău până la Terminalul Republica.
Graficul de transport se va îmbunătăți, prin micșorarea intervalelor de succedare a vehiculelor cu până la 15%.
Liniile de tramvai 11 și 16 vor avea trasee modificate.
Astfel, linia 11 va circula pe traseul: Cartier 16 Februarie – Calea Giulești – Șos. Orhideelor – Bd. G-ral Vasile Milea – Bd. Timișoara – Șos. Progresului – Calea 13 Septembrie – Bd. Ghencea – capăt Ghencea și retur. Pe tronsonul Zețarilor – Str. Anghel Alexandru, călătorii vor putea utiliza linia de autobuz 220.
Linia 16 va circula pe ruta: Platforma Industrială Pipera – Bd. Dimitrie Pompeiu – Șos. Petricani – Bd. Lacul Tei – Str. Maica Domnului – Str. Reînvierii – Str. Turmelor – Șos. Colentina – Bucur Obor, cu întoarcere pe traseul Bucur Obor – Șos. Ștefan cel Mare – Str. Lizeanu – Str. Maica Domnului – Bd. Lacul Tei – Șos. Petricani – Bd. Dimitrie Pompeiu – Platforma Industrială Pipera.
Pentru preluarea călătorilor, pe relația Piața Gemeni – Str. Lizeanu, va fi înființată o linie de autobuz.