Pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, începută în anul 2009, a fost deschisă pe 5 ianuarie, în prezența ministrului Turismului, Bogdan Trif. Pârtia are aproape 3 kilometri, iar investiția se ridică la peste 71 de milione de lei.
Pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc beneficiază de instalație de zăpadă artificială și tot ce înseamnă instalații adiacente, de la telegondolă cu o capacitate de 1.000 de persoane pe oră, la rețea de tensiune, parcare, anexe, rețea de alimentare cu apă, canalizare. Lungimea pârtiei este de 2,8 km, cu o diferență de nivel de 455 de metri, cu o lățime medie de 40 de metri si cu o înclinare de 16,2%.
“Am reușit să finalizăm una dintre cele mai importante investiții pentru turismul din Bucovina si chiar din România. Îmi doresc ca turiștii să profite la maximum de acest proiect pentru că orice facem noi, ca autorități, este pentru oameni. Ministerul Turismului a finanțat acest proiect, iar autoritătile locale au avut responsabilitatea de a-l implementa. În același timp, rog autoritătile locale să ințeleagă faptul ca treaba lor nu e nici pe departe terminată. Turiștii au nevoie ca toate aceste investiții să funcționeze fără sincope, să fie întreținute și dezvoltate permanent. Am fost aici și in urmă cu câteva luni pentru a ma asigura că atunci când va ninge se va putea schia pe pârtia de la Câmpulung Moldovenesc. I-am atras atenția primarului că drumul de acces nu era asfaltat și i-am cerut sa rezolve această problemă. M-am bucurat să observ că m-a ascultat și am venit astăzi până aici pe un drum refăcut și accesibil pentru oricine. Misiunea mea nu se va încheia astăzi. Pe perioada mandatului meu, pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc va fi sub observația mea atentă și imi doresc ca acolo unde mai sunt mici retușuri de făcut, acestea să fie rezolvate imediat pentru că nu sunt indulgent când vine vorba despre siguranța turiștilor”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Pârtia de la Câmpulung Moldovenesc este una dintre cele mai importante investiții în infrastructură din zonă. Din totalul investiției de 71.789.853,77 lei, Ministerul Turismului a alocat 64.423.223,38 lei, adicî peste 90% din totalul plăților necesare pentru acest prim tronson al pârtiei.
Sursa: wall-street.ro