Senatul a respins proiectul USR privind alegerea primarilor în două tururi. PSD și UDMR au votat împotrivă

Plenul Senatului a respins, miercuri, proiectul iniţiat de parlamentari USR privind alegerea primarilor în două tururi, cu 31 de voturi „pentru” şi 47 „împotrivă”.

În raportul comun de respingere a proiectului, întocmit de comisiile juridică şi pentru administraţie, se precizează că, în condiţiile în care alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale vor avea loc în luna iunie 2020, „semnalăm incidenţa în cauză a principiului stabilităţii legii electorale menţionat în cadrul Codului bunelor practici în materie electorală, potrivit căruia elementele fundamentale ale dreptului electoral şi, în special, sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale şi delimitarea circumscripţiilor electorale, nu ar trebui să poată fi amendate cu mai puţin de un an înainte de alegeri”.

Potrivit proiectului de lege, un al doilea de scrutin pentru alegerea primarilor în două tururi ar fi organizat dacă niciunul dintre candidați nu întrunește majoritatea de voturi. Turul doi se organizează la două săptămâni de la primul tur de scrutin.

De asemenea, doar primii doi candidați în ordinea numărului de voturi intră în al doilea tur de scrutin, fiind ales primar candidatul cu cele mai multe voturi.

Proiectul face parte din categoria legilor organice iar Senatul este prima Cameră sesizată, Camera Deputaților fiind for decizional.

Senatorul USR Dan Lungu a postat, pe pagina sa de socializare: „Vot în Senat la initiativa USR de alegere a primarilor in doua tururi. N-a trecut. PSD și UDMR au votat împotrivă”.

Sursa foto: Dan Lungu/Facebook

 

 

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!