“Muzica românească – de la Rapsodiile Române la Cântece de pustiu” se intitulează turneul de concerte organizat de Asociaţia Klavier Art (conform Agerpress), în perioada 14-23 februarie 2019, în şapte centre culturale ale României (Bucureşti, Buşteni, Focşani, Piteşti, Reghin, Sighişoara şi Târgovişte). Ideea generatoare a proiectului este de cunoaştere şi recunoaştere a valorilor culturale româneşti.
Proiectul interdisciplinar este dedicat muzicii româneşti şi compozitorului şi dirijorului Constantin Silvestri, de la a cărui dispariţie se împlinesc 50 de ani.
Interpreţii – Ioana Voicu-Arnăuțoiu (vioară), Manuela Giosa (pian), Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu (pian la patru mâini) – vor prezenta câteva lucrări reper din creaţia compozitorilor George Enescu şi Constantin Silvestri. Expunerile şi filmul “Compozitorii şi Securitatea” realizat de Monica Tănase, prezentate în cadrul evenimentelor culturale, aduc în atenţia publicului elemente inedite din biografiile compozitorilor George Enescu, Constantin Silvestri şi Mihail Jora.
Proiectul cultural este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Partenerii culturali ai proiectului sunt Muzeul Naţional George Enescu Bucureşti, Centrul Cultural Aurel Stroe Buşteni, Ateneul Popular Maior Gheorghe Pastia Focşani, Filarmonica Piteşti, Casa Municipală de Cultură Eugen Nicoară şi Primăria Reghin, Primăria Municipiului Sighişoara şi Liceul de Arte Bălaşa Doamna Târgovişte.
Calendarul turneului:
14 februarie 2019 – Sala Festivă a Municipiului Sighişoara, ora 18
15 februarie 2019 – Casa Municipală de Cultură Eugen Nicoară Reghin, ora 18
16 februarie 2019 – Centrul Cultural Aurel Stroe Buşteni, ora 18
18 februarie 2019 – Liceul de Arte Bălaşa Doamna Târgovişte, ora 17
21 februarie 2019 – Ateneul Popular Maior Gheorghe Pastia Focşani, ora 19
22 februarie 2019 – Filarmonica Piteşti, ora 19
23 februarie 2019 – Muzeul Naţional George Enescu Bucureşti, ora 18
Intrarea este liberă.