Ministerul Muncii a lansat în luna august a acestui an, în dezbatere publică, un proiect de Ordin pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul II al anului 2019.
Potrivit Mediafax, Ordinul pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul II al anului 2019 a fost oficializat ieri, 23 septembrie 2019, prin publicarea în Monitorul Oficial Partea I, nr. 770.
„Pentru semestrul II al anului 2019, începând cu luna octombrie, valoarea nominală a unui tichet de masă, (…), nu poate depăşi cuantumul de 15,18 lei”, conform documentului oficial.
Valoarea tichetelor de masă este reglementată prin Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare.
„Valoarea nominala se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2020 respectiv, februarie 2020 şi martie 2020”, conform documentului oficial.