Victor Ponta: „Vom avea ședință și decidem dacă îl susținem pe Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale”

Actorul Mircea Diaconu, fost europarlamentar, și-a anunțat duminică intenția de a candida la alegerile prezidențiale, pe scările Ateneului Român, spunând că are nevoie de sprijin pentru a strânge cele 200.000 de semnături necesare, conform legii.

Nu mă recomandă nimic. Sunt cel mai banal om din România.Am doar două mâini și două picioare și două nume. Eu sunt banal. Dar nu cumva și președintele nostru trebuie să semene cu noi toți? Adică două mâini și două picioare și sper că și cu un cap. Această funcție pană acum s-a citit greșit. Fișa postului este cu totul alta decât cea care s-a practicat până acum. Toți presedinții de până acum s-au strâns de gât cu premierii. (…) Constituția e bună, dar nu i-a convenit domnului Băsescu și domnului Iohannis. Instituie clar și limpede o republică parlamentară. Nu există noțiunea de șef al statului”, a declarat Mircea Diaconu, într-o conferință de presă.

Intenția mea este de a încerca să candidez la prezidențiale. Azi doar spun că aș încerca pentru că sunt suficient de enervat, de nemulțumit și simt că e nevoie de asta. Faptul că vreau nu înseamnă că și pot. Trebuie să strâng 200.000 de semnături, aproape imposibil pentru un singur om. Fără un sprijin din partea oricui, cetățenilor, asociații de toate felurile”, a mai spus Mircea Diaconu.

Liderul Pro România, Victor Ponta, a cerut părerea susținătorilor partidului său despre candidatura lui Diaconu, într-o postare pe pagina sa de socializare: „Mircea Diaconu candideaza independent pentru Presedintia Romaniei! Dvs ce parere aveti?”.

Ponta a răspuns, pentru Europa Liberă, că „Mâine (n.r luni) avem ședință și decidem”, la întrebarea dacă partidul îl va susține pe Mircea Diaconu drept candidat la prezidențiale.

Sursa foto: Facebook/Mircea Diaconu

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!