Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Socialiste Vietnam, a organizat luni, 15 aprilie, la sediul CCIR Business Center, Forumul de Afaceri România – Vietnam. Evenimentul a avut loc în marja vizitei oficiale la București a E.S. dl. Nguyen Xuan Phuc, Prim Ministru al R.S. Vietnam, însoțit de o delegație de oameni de afaceri.
“Aproximativ 500 de muncitori vietnamezi lucrează în prezent în România și există discuții să fie aduși mai mulți, însă procesul birocratic din țara noastră întârzie cu două-trei luni venirea lor“, a declarat Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR).
“Schimburile comerciale ale României cu Vietnamul sunt sub așteptări, pentru că suntem totuși o economie bazată pe industrie în mod special, industrie care fabrică componente pentru echipamente finale, care sunt, de multe ori, sub alte branduri. Într-o statistică directă, avem 185 de milioane de euro anul trecut și un schimb modest în servicii de 16 milioane. Bineînțeles, balanța este în favoarea Vietnamului, pentru că 70% din importurile pe care le avem din Vietnam sunt în general electronice și electrocasnice, a se vedea Black Friday în România“, a spus Mihai Daraban, conform Agerpres.
În România există 225 de firme cu capital vietnamez, cu 2 milioane de euro capital subscris.
„Ne interesează clar piața din Vietnam, agenții economici români au înțeles că trebuie să depășească barierele UE în ceea ce înseamnă internaționalizare. Totodată, țin să subliniez faptul că suntem bucuroși că forța de muncă din Vietnam a ales România.
Regăsim cetățeni din Vietnam în multe sectoare ale activității economice din România, spre exemplu construcțiile civile, industriale și construcțiile navale”, a declarat Președintele CCIR, Mihai Daraban, în cadrul Forumului de Afaceri România –Vietnam.
“Foarte mulți sunt pe import-export, în construcții, pentru că nevoia noastră de forță de muncă nu o știm doar noi, ci și alte țări. Sunt și 500 de lucrători vietnamezi în România, sunt 160 doar în șantierul naval Constanța. Vietnam a devenit și atracție pentru forța de muncă, sunt societăți românești implicate în adusul de forță de muncă din Vietnam“, a continuat oficialul CCIR.
Potrivit acestuia, există discuții pentru a fi aduși în România mai mulți muncitori din Vietnam.
“Din fericire, Guvernul a micșorat acel plafon al taxării, în sensul că, până acum o jumătate de an, forța de muncă străină era taxată la salariul mediu pe economie, iar acum este la salariul minim, ceea ce este de lăudat. Cred că mai trebuie să îmbunătățim birocrația de la imigrări, care încă lasă de dorit, adică multitudinea de documente care trebuie întocmită de către angajatori. Vorbim de două-trei luni întârziere numai din cauza acestei birocrații. Și autoritățile noastre, inspectoratul de imigrări de la Ministerul de Interne, trebuie să înțeleagă că acești oameni nu vor să rămână în țară, ci strict pe un contract foarte clar stabilit, pe o durată limitată de timp, dau tot ce pot ca să ducă bani la familiile lor și atât. Deci nu au de gând să facă nici turism, nici excursii, zilele libere mai puțin, bineînțeles că noi le dăm“, a mai aratat Daraban.
Întrebat de jurnaliști cum privește cazurile de muncitori vietnamezi care au fost cazați în condiții precare, așa cum a relatat o parte din mass-media, el a precizat că nu a auzit de astfel de episoade, însă, în opinia sa, nici muncitorii vietnamezi nu sunt prea pretențioși în privința condițiilor de cazare, pentru ei fiind mai important să economisească cât mai mulți bani pentru a-i duce acasă.
“Nu am auzit, dar noi, totuși, ca români, suntem foarte ospitalieri și cred că avem un standard de zece ori mai mare decât nivelul în care sunt cazați străini, de exemplu, în țările din Golf. Dacă vă duceți din Emiratele Arabe Unite, prin Qatar, prin Bahrain, o să vedeți niște condiții care lasă foarte mult de dorit. Românii oferă condiții normale. Acum trebuie să ținem cont de dorința angajatului, pentru că foarte mulți nici nu-și doresc niște costuri extraordinare în jurul locului de muncă, pentru că vor să ducă cât mai mulți bani acasă. Deci nu investesc nici ei și nu pun pretenții foarte exagerate, pentru că orice exagerare înseamnă bani“, a explicat Daraban.
Prezent la forum, premierul Vietnamului, Nguyen Xuan Phuc, a arătat că din delegația pe care o conduce face parte un număr mare de oameni de afaceri vietnamezi și s-a arătat convins că acest forum este o oportunitate pentru oamenii de afaceri din cele două țări.
“Avem deschidere spre economie și investiții, iar UE este un partener deosebit de important. Schimburile comerciale actuale nu arată adevăratul potențial“, a spus premierul Nguyen Xuan Phuc.
Anterior, în cadrul unor declarații comune cu primul-ministru al României, Viorica Dăncilă, el a afirmat că țara sa și România au relații de prietenie și de cooperare tradițională de șapte decenii.
“Este prima vizită a unui prim-ministru vietnamez în România din 1977 încoace. Vietnam și România au relații de prietenie și de cooperare tradițională de șapte decenii.(…) Am discutat cu doamna prim-ministru Dăncilă despre măsurile concrete eficiente pentru promovarea relațiilor bilaterale, cât și despre teme internaționale și regionale de comun interes. Discuțiile s-au concentrat pe cooperarea în educație și forță de muncă, am notat cu satisfacție că relațiile de prietenie și cooperare bilaterală în perioada trecută s-au dezvoltat, dar potențialul de cooperare este încă foarte mare. Dorim ca această relație de cooperare să se dezvolte mai mult și să devenim parteneri eficienți și de încredere.(…) Vietnam felicită România pentru asumarea Președinției Consiliului UE în primele șase luni ale anului acesta. Vietnam este convins că România va împlini în mod excelent această sarcină, confirmând rolul și poziția sa în comunitatea internațională și în UE“, a spus premierul vietnamez, la Palatul Victoria.
Sursa foto: capital.ro