PSD câștigă la CCR lupta pe Legea bugetului cu Iohannis. Războiul continuă

Curtea Constituţională a respins, astăzi, cu majoritate de voturi, sesizarea lui Klaus Iohannis pe Legea bugetului pe 2019, stabilind că actul normativ este constituțional, însă a admis obiecţia sa în legătură cu plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019au precizat oficiali ai CCR, citați de Agerpres.

Pe 22 februarie, Președintele a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii bugetului de stat pe 2019.

În documentul transmis CCR, șeful statului arată, printre altele, că Legea bugetului a fost adoptată cu încălcarea rolului şi atribuţiilor Consiliului Fiscal, care trebuia să emită o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare.

Klaus Iohannis spune că nu a fost respectată nici atribuţia Consiliului Fiscal de a emite o opinie cu privire la declaraţia de conformitate semnată de prim-ministru şi ministrul Finanţelor Publice.

El invocă şi adoptarea acestei legi cu încălcarea principiilor şi reglementărilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară.

Potrivit lui Iohannis, în fişa parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019 nu se regăseşte o declaraţie de răspundere a premierului şi a ministrului de Finanţe, aşa cum prevede legislaţia.

Preşedintele precizează şi că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea prevederilor din Legea fundamentală, potrivit cărora, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

Șeful statului susţine, totodată, că raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2019 şi proiecţia acesteia pe anii 2020 – 2022 a fost depus de către Guvern, conform obligaţiei sale legale, însă acesta se fundamentează pe o situaţie care ignoră evoluţiile la nivelul economiei mondiale şi europene.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!