Tariceanu, suparat pe opozitie! Marul discordiei, votul din Diaspora

Calin Popescu Tariceanu s-a aratat dezamagit de faptul ca sedinta Biroului Permanent in care trebuia sa se trimita spre avizare proiectul cu modificarile privitoare la votul in Diaspora nu a avut loc din lipsa de cvorum.
Presedintele Senatului arunca sageti catre parlamentarii PNL si USR care au absentat si ii acuza ca “desi urlau ca din gura de sarpe” ca romanii din Diaspora au fost umiliti la vot, in realitate nu sunt deloc interesati de rezolvarea acestei probleme.

Azi trebuia să decidem ca proiectul de lege să fie transmis spre avizare, astfel încât luni să primească avizele, să îl repartizăm la Comisia Juridică şi tot luni, în plen, unde avem sesiune extraordianară, să îl putem adopta, apoi să îl trimitem şi la Camera Deputaţilor.
Am venit la şedinţă azi, au fost patru membri ai Biroului Permanent. Cei ai PNL şi USR care au urlat ca din gură de şarpe că românii au fost umiliţi au strălucit prin absenţă.
Astfel, dovedesc că totul a fost doar o speculaţie politică, un joc politic şi că nu îi preocupă cu adevărat aceste lucruri.
Azi, ar fi trebuit să fie prezenţi ca să putem demara procedurile.
Sper ca luni, la 10, la şedinţă, să avem cvorum, ca deciziile să poată fi luate şi să urgentăm procedura şi adoptarea proiectului de lege, astfel încât, în această sesiune, proiectul să meargă spre publicare în Monitorul Oficial şi să punem punct acestei dispute“, a declarat Tăriceanu.

Pe scurt, motivul care a starnit zanzania dintre presedintele Senatului si opozitie este, asa cum am precizat si mai sus, votul in Diaspora. Comisia speciala comuna a Camerei Deputatilor si Senatului pentru elaborarea, modificarea si completarea propunerilor legislative in materie electorala a decis ca votul in diaspora sa aiba loc pe parcursul a trei zile, de vineri si pana duminica. Acelasi for legislativ a mai aprobat joi un articol care prevede ca alegatorii romani din Diaspora care se vor afla la rand sau in sectia de votare la ora 21:00 sa isi poata exercita dreptul la vot. De asemenea, se prevede ca, in cazul in care numarul membrilor biroului electoral al unei sectii de votare din strainatate este insuficient, atunci poate fi suplimentat cu personalul ambasadei sau cu cetateni romani cu domiciliul in strainatate.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!