Fostul președinte Traian Băsescu avertizează că, dacă moțiunea de cenzură împotriva Guvernului nu va fi dezbătută duminică, aceasta poate fi uitată.
„Joi au citit în plenul celor două Camere moțiunea de cenzură. Pot să fie zece contestații la CCR. Constituția este extrem de clară: la trei zile de la citirea moțiunii, trebuie dezbătută și vot. Eu nu pot schimba Constituția, nici ei nu o pot schimba. Dacă nu se dezbate în trei zile, s-a anulat moțiunea de cenzură și își văd de treabă, pentru că termenul nu poate fi modificat. Atenție, Constituția nu merge cu trei zile lucrătoare. Sunt trei zile consecutive din ziua în care s-a citit. Asta înseamnă că duminică este a treia zi, o dezbat duminică sau uită de moțiune. Abia atunci Orban poate să plângă că nu s-a respectat Cosntituția și nu-i va ierta Curtea Constituțională pe PSD dacă nu respectă termenul constituțional”, a declarat Băsescu, joi seară, la România TV.
Fostul șef al statului nu susține moțiunea de cenzură, mai ales că aceasta ar putea lăsa țara fără Guvern în plină criză a coronavirusului.
„Asta nu înseamnă că ce a făcut PSD este un lucru în regulă. Cu o țară care are atâtea crize simultan – criza din sănătate, economică, din agricultură, din educație și de bună guvernare – să depui o moțiune de cenzură, să lași țara fără guvern este o mare ticăloșie. Aici, Ciolacu trebuia să bată la ușa președintelui, să-l informeze că vor depune o moțiune de cenzură, să-i spună ce au în cap și să-i pună președintelui pe masă variantele, propunerile lor. Așa, Ciolacu a rămas să zburde singur și este exact abordarea lui Dragnea, dă foc la țară pentru interesele lui. De ce a dat Ciolacu foc la țară? Să arate la Congres că e bun de ceva. Aici suntem – o clasă politică sau două partide mari care au pretenția că sunt îndreptățite să guverneze și cărora nu le pasă de țară”, a mai spus Traian Băsescu.
Moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Orban a fost citită joi în Plenul Parlamentului. Nu a fost stabilită încă ziua în care moțiune va fi dezbătută și votată. Social democrații vor avea vineri o nouă ședință a Comitetului Executiv în care vor decide când votează moțiunea.