Firea propune ca autoturismele să plătească vinieta în funcție de norma de poluare și nu de locul înmatriculării

Primarul general al Municipiului București, Gabriela Firea, a anunţat luni, printr-o transmisie live pe pagina sa de socializare, că ia în calcul o serie de modificări la proiectul de hotărâre care vizează introducerea vinietelor electronice pentru utilizarea drumurilor publice din Capitală, astfel încât proprietarii să plătească în funcţie de gradul de poluare generat de maşină.

Având în vedere numărul mare de mesaje pe care le-am primit, am luat hotărârea să reformulăm acel articol, care se referă la autoturismele înmatriculate în alte judeţe, dar care circulă zilnic prin Bucureşti – deci nu sporadic, întâmplător – şi să reformulăm, să îmbunătăţim acest articol. Mai ales că, până la urmă, este adevărat, trebuie să ne referim la norma de poluare a unui autoturism şi nu neapărat la judeţul unde este el înmatriculat. (…) Practic, se propune ca toate autoturismele cu grad mare de poluare, fie că sunt din Capitală, fie că sunt înmatriculate în alte judeţe, fie că tranzitează întâmplător Capitala sau sunt aici în trafic zi de zi, să fie privite prin prisma normei de poluare. Şi anume: rămâne ideea ca în zona cea mai aglomerată, cea mai poluată, în Centru, să fie interzise autoturismele non-Euro, Euro 1 şi 2, de asemenea şi cele care intră în Capitală să aibă acelaşi regim, precum şi autoturismele care sunt zilnic în trafic, dar nu sunt înmatriculate în Bucureşti. Practic, vom interzice în zona centrală aceste autoturisme non-Euro, Euro 1 şi 2 şi vor plăti vinietă pentru restul teritoriului Municipiului Bucureşti, altul decât zona centrală”, a explicat primarul.

În ce priveşte autoturismele Euro 3, Gabriela Firea a precizat că a primit numeroase mesaje în care se recomanda interzicerea accesului acestora în zona centrală.

În acest moment, pentru această categorie, nu pot să vă spun exact cum va arăta modificarea, dar ţin să subliniez faptul că am ţinut cont de mesajele dumneavoastră şi vom analiza împreună cu specialiştii noştri dacă vom include şi autoturismele Euro 3 alături de cele non-Euro, Euro 1 şi Euro 2 sau vor rămâne aşa cum am propus noi iniţial, cu acea taxare pentru norma de poluare”, a afirmat aceasta.

Referitor la rezidenţii din zona centrală, care sunt proprietarii unor maşini non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, Firea a precizat că specialiştii analizează posibilitatea includerii acestora într-un program special, care să ofere susţinere pentru achiziţia unei maşini nepoluante sau a unor electrocasnice.

Analizăm includerea rezidenţilor din zona centrală (…) într-un program prin care, împreună cu Primăria Capitalei, să fie sprijiniţi: dacă nu mai au maşină, să îşi achiziţioneze una nepoluantă; dacă mai au un autoturism, să renunţe la această maşină poluantă şi, eventual, să existe o despăgubire sub formă de vouchere, aşa cum am mai practicat. Prin aceste vouchere să se poată achiziţiona un televizor, un aragaz, microunde, orice se poate cumpăra de la un magazin de electrocasnice”, a afirmat Firea.

În privinţa taximetriştilor cu maşini poluante, Firea a precizat că a fost iniţiat un dialog cu reprezentanţii acestora în vederea identificării unei soluţii.

 

Sursa foto: Facebook/Gabriela Firea

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!